Liu Quang, un caricaturist din China, care l-a portretizat pe Donald Trumph, a obținut mențiune la Salonul Internațional de Caricatură ”Mărul de Aur – 2025”, care a avut vernisajul vineri, la 17.13 la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud în prezența primarului Gabriel Lazany și a vicepreședintelui Consiliului Județean – Cristian Cârlig.
În total, 109 caricaturiști din 38 de țări au participat anul acesta la secțiunea de grafică satirică, subsecțiunea desen umoristic. Tema propusă de organizatori a fost ”Războiul TikTok/Alegeri”. Premiul I a plecat în Ucraina, premiul al doilea în China, premiul al treilea în Spania și Siria. S-au mai acordat și șapte mențiuni.
La subsecțiunea caricatură-portret, tema a fost ”Benjamin Franklin – 319 ani” s-au înscris 47 de caricaturiști din 24 de țări. Premiul întâi a plecat în Columbia, premiul al doilea în Rusia, premiul trei în Cehia și Ucraina. Dea semenea s-au acordat și șapte mențiuni.
La nivel național, subsecțiunea desen umoristic a avut ca temă tot ”Războiul TikTok/Alegeri”, cu 21 de participanți. Premiul întâi a plecat la Deva, premiul doi la București, premiul trei la Focșani și Călărași. S-au acordat și trei mențiuni.
La subsecțiunea caricatură-portret, cu tema ”Regina Maria a României – 150 de ani”, s-au înscris 18 caricaturiști. Premiul întâi s-a acordat unui caricaturist din Târgu Mureș, premiul al doilea a plecat al Lugoj, premiul trei în Râmnicu Vâlcea și Timișoara.
Potrivit lui Alexandru Câțcăuan, directorul festivalului, premiile acordate caricaturiștilor străini au fost în jurul valorii de 200 de euro, simbolice față dea lte festivaluri, însă chiar și așa interesul a fost mare, competiția din acest an reunind unii dintre cei mai renumiți desenatori din lume.
Astăzi, a doua zi de festival, la ora 16.13, la Palatul Culturii, va avea loc vernisajul expoziției personale a lui Horațiu Mălăele, ocazie cu care caricaturiștii vor desena portrete în holul instituției.
De la 17.13 vor fi decernate premiile la secțiunea de creație literară, apoi va evolua Teatrul Ararat din Baia Mare cu piesa ”Gunoierul” de Mimi Cornel Brănescu. Horațiu Mălăele va încheia seara cu recitalul extraordinar ”Sunt un orb”.
Duminică de la 17.13 va începe Gala Mărul de aur 2025 cu decernarea premiilor la concursul de interpretare a umorului. Vor urca pe scenă Andrei Bodnar din Suceava, Grupul satiric al Căminului cultural Macea din Arad, Teatrul Nescris ”Constantin Iugan” din Șanț, Costel Pătrășcanu cu ”Râsul în grup” și Cosmin Natanticu cu un recital de stand-up comedy.
Președintele juriului de la Concursul internațional de grafică satirică, Marian Avramescu, i-a pregătit primarului Gabriel Lazany o caricatură.
Interesant că nu i a făcut o.caricatura.lui Winnie the Pooh, liderul comunist al Chinei….însă pentru aia făcea pușcărie in iubita lui China Comunistă..