Se va circula în curând pe asfalt între satele Strugureni şi Jimbor ale comunei Chiochiş, anunţă primarul Vasile Silaşi. Pe drumul asfaltat vor mai fi construite şi două poduri.
Primăria Chiochiş face eforturi, alături de constructor, să finalizeze cât mai repede investiţia aşteptată de mult timp de către localnici, mai precis chiar anul acesta.
Investiţia este în valoare de 8,2 milioane de lei, bani alocaţi prin PNDL, lucrările fiind executate de Construct Perom SRL Bistrița.
DC 24 asigură legătura între cinci din cele zece sate ale comunei Chiochiş. Este vorba de Strugureni de la intersecţia cu DJ 172 E, Manic, Buza Cătun, Jimbor şi până la Zoreni la intersecţia cu DJ 172 H.
Succesiv, în peste 40 de ani am circulat pe acest drum de ţară, consolidarea şi refacerea lui durând prea mult timp. Şi în această zonă limitrofă de judeţ trăiesc oameni care au nevoie de acces confortabil prin şosele la Beclean sau Bistriţa. Asfaltarea lui va fi un final de succes pentru Primăria din Chiochiş condusă de dl. Vasile SILAŞI. Sincere felicitări, dle Primar! Cu acest prilej firmele de transport din zonă ar trebui să îşi prelungească traseele (din Beclean sau Bistriţa) până la JIMBOR, cel puţin odată pe zi, lucru care ar uşura locuitorilor de aici rezolvarea confortabilă a unor probleme legate de muncă, asistenţă medicală sau comunicare cu familiile.