Social

Chiochiş, comuna cu unele dintre cele mai frumoase biserici din zona de câmpie (FOTO)

În comuna Chiochiş, pot fi admirate unele dintre cele mai frumoase biserici din zona de câmpie a judeţului. Spre exemplu, Biserica reformată din Bozieș a fost constuită de sași în secolul al XIV-lea în stil gotic, primele atestări documentare datând din anii 1332 -1337.

La 1866 acoperișul, turnul și balconul au fost distruse complet de o furtună devastatoare, iar în primul război mondial două din clopotele bisericii ce datau de la 1789 au fost topite pentru a fi transformate în material de construcție a tunurilor. Câteva din elementele de patrimoniu care s-au păstrat până în zilele noastre sunt: coroana amvonului donată bisericii la 1890 de către Darko Karoly și Daday Emilia, un clopot din a cărui inscripție aflăm că aparține bisericii din 1737, câteva detalii ale arcadelor ogivale și de asemenea ornamentele geamurilor.

Bisericuța ortodoxă din Bozieș este atestată documentar în 1648 când s-a schimbat șindrila acoperișului. Cu siguranță însă, ea este mult mai veche. Biserica a fost construită din bârne de lemn, prinse tot cu cuie de lemn, iconstasul fiind sculptat cu o serie de ornamente.

Biserica ortodoxă din Chețiu a fost construită între anii 1921-1925, sfințită în 1940 cu hramul Arhanghelilor Mihail și Gavriil. În decursul timpului a trecut prin mai multe renovări, prima în1986, iar cea de-a doua în 2006, când a fost înzestrată cu o frumoasă pictură în frescă și de asemenea, cu un iconostas nou, sculptat în lemn de paltin, pictat pe foiță de aur.

Numele satului Apatiu este cunoscut din anii 1274 când purta numele de „Opati”, dar și datorită unui ,,focar de răscoală ,, pornit la 1514 de aici, în frunte cu Ioan din Apatiu, așa cum îl menționează sursele vremii. Despre existența unei biserici în acest sat se vorbește pe la 1740, când biserica a fost mutată de la marginea satului pe actualul amplasament din cimitirul de pe deal. Avem un clopot sfințit pe la 1834, și de asemenea, știm că pictura a fost restaurată la 1791 prima dată și mai apoi la 1962.

Plasarea bisericii ortodoxe din Strugureni în timp este destul de greu de făcut, asta pentru că ne lipsesc datele, dar putem face o aproximare a construcției acesteia, după o icoană de la 1723 existentă în inventarul bisericii. Este construită din lemn și a fost mutată prin anii 1975-1976 de pe un deal pe actualul loc. Din păcate, pictura a avut de suferit cel mai mult de pe urma mutării . Edificiul bisericii reformate din Strugureni a fost construit de călugări romano-catolici între anii 1312-1320 pe dealul din centrul satului. În 1622, biserica a devenit reformată. Este construită din piatră, în interior găsim o boltă ogivală și o inscripție pe care se află blazonul familiei Wesselenyi.

Biserica reformată din Chiochiș a fost construită în 1892 după proiectul lui Alpar Ignac, sfințirea ei făcându-se în 1897. De la această dată s-au păstrat băncile și celelalte obiecte de mobilier. Are de asemenea două clopote, unul din 1774 și celălalt din 1927, slujbele religioase sunt animate de o orgă, încă funcțională.

Biserica ortodoxă din Chiochiș, construită în 1926 de enoriașii satului Chiochiș, a fost renovată de curând, dotată cu un iconostas nou și cu o pictură în frescă. Ca elemente de patrimoniu, găsim două clopote, unul dintre ele fiind adus din vechea biserică a satului.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS