Actualitate

Chirii mai mici pentru locuințele ANL

Chiriile datorate de persoanele care beneficiază de locuințe ANL vor fi diminuate și vor fi calculate după noi criterii, raportate la venitul realizat pe membru de familie, stabilește o Ordonanță adoptată astăzi de Guvern, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

Modificările aduse au scopul să asigure protecția socială persoanelor cu venituri mici, prin limitarea cuantumului chiriei, astfel:

Ø Maximum 10% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcţie de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe ţară;

Ø Maximum 20% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, dacă venitul brut pe membru de familie este mai mare decât salariul minim brut pe ţară, dar nu depășește 100% salariul minim brut pe țară garantat în plată;

Ø Maximum 30% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, dacă venitul brut pe membru de familie depășește 100% din salariul minim brut pe ţară, dar nu mai mult de 5.000 lei.

Reducerea chiriilor pentru persoanele care beneficiază de locuințe ANL are loc în condițiile în care, prin Ordonanța de Urgență adoptată de Guvern, se diminuează:

Ø Cheltuielile de administrare, întreţinere şi reparaţii de la 1,11% din valoarea de înlocuire a construcţiei la maxim 0,8% din valoarea de înlocuire a construcţiei;

Ø Coeficientul specific rangului localităţii se extinde între 0,6, specific satelor, şi 1, pentru Bucureşti;

Ø Coeficientul de venit scade la 0,8 pentru chiriaşii al căror venit pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe economie;

De asemenea, prin actul normativ, se ponderează chiriile şi cu un coeficient care ţine cont de anul de recepţie a blocului ANL, care variază între 0,85 pentru imobilele construite până la finalul anului 2004, şi urcă la 1 pentru cele ridicate începând cu 2016.

Aici proiectul MDRAP.

Dacă astăzi chiriaşii unei garsoniere ANL plătesc cel puţin 170 de lei, în noua variantă vor achita cel puţin 85 de lei, adică o scădere de 50%. La fel, chiriaşii care locuiesc în apartamente cu două camere, care acum plătesc minim 237 lei, după noile calcule vor plăti cel puţin 120 de lei. În cazul celor care au închiriat trei camere în blocurile ANL, de la circa 300 de lei cât trebuie să plătească acum, chiria se reduce la minim 150 lei.

Chiriile pentru locuinţe ANL au crescut, de la 1 octombrie 2016, chiar şi de trei ori, urmare a unei decizii a Guvernului României pe care municipalitatea a fost obligată să o pună în aplicare, chiar dacă în Consiliul Local Bistrița proiectul a căzut de două ori. Cel mai mult plăteau locatarii care au trecut de 35 de ani, conform calculelor făcute de municipalitate.

Etichete

11 comentarii

    • Foarte bine faci. Intr-o societate, indivizii se ajută intre ei.
      Dacă fiecare dintre noi, ne gândim doar la binele nostru şi al familiei noastre, dispare noțiunea de NATIUNE, sau cea de COMUNITATE.

    • ca am de sapat o hazna in curte si nu prea am chef…. trebuie sapata in acelasi loc!!!
      te bagi?

    • Măi omule.
      Eu am mai mult de 2.500 de ore muncă voluntară in folosul societății. Tu câte ore ai muncit gratis pentru comunitatea in care trăieşti?
      Eu plătesc 40% impozit pe salariu. Tu cât la sută plăteşti? 10%?
      Eu am cumpărat o maşină cu 7.000 de euro, si am plătit 14.000 de euro să o inscriu in circulație.
      Plătesc TVA de 25%.
      Plătesc fără să ezit, pentru că stiu că banii merg la persoane cu handicap, la bătrâni, la familii nevoiaşe, la studenți, la elevi, spitale, poliție, biblioteci, activități sportive, transport in comun, etc.
      Statul decide cine are nevoie de ajutor. Trimite o cerere la primărie, dacă esti bolnav si nu poti să faci curatenie, sa-ti faci de mâncare, să speli haine etc. Plătim impozite, iar statul rezolvă restul. Dar la taxele şi impozitele pe care le plătesc românii, e clar că nu sunt suficienți bani……

    • Dacă plătesti mai mult decât mine, inseamnă că ai un venut mai mare decât mine, inseamnă că ai de unde să plăteşti. Bănuiesc că trăieşti bine şi nu duci lipsă de nimic…
      Vrei să ai şi mai mult, iar altii să boarmă in barăci improvizate pe lângă fostul CPL?

    • Cui sa ma interesez de o chirie.am un baietel de 11 luni si il cresc singura si lucrez.

  • De ce sunt unii revoltati aici?
    locuitele ANL=LOCUINTE SOCIALE
    Locuintele sociale sunt destinate persoanelor cu venituri reduse.
    PANA AICI SUNT DE ACORd…domnule a.c.
    Dar cand vii si faci selectia de dosare pentru locuinte ANL si acorzi puncte suplimentare persoanelor cu studii superioare FATA DE CELE CE AU NEVOIE mai multa ce au venituri mai mici…ATUNCI …de ce sa sponzorizez chiria lor?
    Cum poti sa acorzi locuinte sociale unei singure persoane angajate cu studii superioare sI sa DECLARI UN DOSAR INCOMPLET PENTRU O FAMILIE CU 4 PERSOANE DIN CARE LUCREAZA DOAR UNA?????
    voi stiti cate apartamente ANL sociale….sunt inchiriate??????
    eu stiu 3….voi cate stiti?
    Si cum p…la mea sa faci locuinte ANL LA MEDICI SI LA SUDORI SA NU FACI????????
    La medici statul le asigura 10.000,000 lei si la sudori le garanteaza salariul minim….
    La voluntariat se pricepe a.c. ..doar pe hartie..

    • Nu stiu după ce criterii se acordā ANL- urile.
      Sunt de acord, că medicii nu ar trebui să primească locuințe ANL.

    • Nu o mai da din stanga in dreapta ca sigur au fost alte motive pt care s a respins gen nu a fost dosarul complet sau nu au îndeplinit criterii de vârstă ca circ tuturor va place sa faceti, să vorbiți sa sune. Faza e că acum au primit toți anl …nici nu s au completat toate locurile libere. Dosar anl nu inseamna cerere doar inseamna dosar cu mai multe acte

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.