Kiss Laszlo (PSD), care în februarie și-a depus demisia din postul de viceprimar, demers aprobat de Consiliul Local Bistrița, și a demisionat și din funcția de consilier municipal în cursul acestei luni, va fi înlocuit la masa aleșilor locali în ședința din 31 martie.
”Se va valida consilierul care îl va înlocui pe domnul Kiss Laszlo, este vorba de domnul Brumă Sebastian Crăciun, care a fost ales pe listele PP-DD și avem acum trimisă solicitare de la UNPR, partid cu care PP-DD a fuzionat. Lucrurile sunt, din punctul meu de vedere, în regulă. În fața domnului Brumă Sebastian Crăciun erau alte două persoane care nu mai face parte din PP-DD, respectiv UNPR”, a spus primarul Ovidiu Crețu.
În 2014, Kiss Laszlo a trecut la PSD profitând de ordonanţa care permitea migraţia aleşilor locali. În 16 octombrie 2014, Kiss a ajuns viceprimar în locul lui Ioan Peteleu care a demisionat după ce PNL s-a retras din USL. Ulterior, viceprimarul Kiss Laszlo și-a preluat atribuțiile prin dispoziția primarului Ovidiu Crețu şi a răspuns de coordonarea activităților Direcției Patrimoniu și ale Direcției de Servicii Sociale.
Vine un VEVERITOI !