Actualitate

Cine s-a înscris la concursul pentru funcția de director al CS Gloria 2018

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a scos la concurs funcția de director al Clubului Sportiv Gloria 2018, aflat în subordinea instituției. Dosarele s-au putut depune până în 5 octombrie.

Singurul candidat pentru această funcție este Marius Pintea, numit în 23 august, prin hotărâre de CJ, director interimar al clubului pe o perioadă determinată de două luni începând din 6 septembrie.

Dosarul său a fost admis, astfel că va susține proba scrisă în 16 octombrie, iar interviul la câteva zile după.

Absolvent al Facultății de Relații Internaționale și Studii Europene, Marius Pintea (40 de ani) a urmat de-a lungul carierei sale mai multe specializări în marketing, management și relații publice. A fost component al staff-ului naționalei masculine de handbal a României, coordonator tehnic la CSM București, dar și consultant și totodată participant la proiectul ”Talent” al FRH, inițiat de fostul tehnician al naționalei de handbal masculin Xavier Pascual. A coordonat cursul de perfecționare al antrenorilor de handbal Professional Handball Coaching și turneul internațional ”Zaragoza Cup” din Spania. Este responsabilul în România al implementării proiectului FC Barcelona Escola. În perioada 2009-2017 a făcut parte din corpul de elită al arbitrilor de handbal din România. În 2018 a finalizat cursurile Barca Innovation Hub. Vorbește fluent spaniola, franceza și engleza.

Echipa de handbal feminin Gloria 2018 ocupă locul 10 după 5 etape din actualul sezon al Ligii Naționale (6 puncte, două victorii și trei înfrângeri).

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.