Cine poate prelua șefia ALDE BN. Două nume propuse conducerii centrale

Holistic

Reprezentanții Adunării Generale a ALDE Bistrița-Năsăud s-au întâlnit în cadrul unei ședințe extraordinare. Principalul scop al întâlnirii a vizat desemnarea canndidaților pentru funcția de președinte interimar al organizației județene ALDE.

După două ore de discuții s-au desprins două propuneri. Este vorba de vicepreședintele ALDE BN, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Sorin Roșu Mareș, și de primarul comunei Romuli, Ioan Monița, cel care a ocupat funcția de prim-vicepreședinte al organizației județene.

De asemenea, Adunarea Generală a stabilit ca cei doi candidați să se prezinte zilele următoare în fața conducerii centrale a partidului, cea care va decide președintele interimar, anunță ALDE BN.

Interimatul este valabil până la Conferința județeană de alegeri.

VEZI ȘI:

Hotărâre ”definitivă și irevocabilă” luată de Ioan Țintean: Este decent și corect să fac acest gest

 

Eugen Gheorghe

A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Eugen Gheorghe

Google Ads-sub articol

Comentarii

  1. Bistritean

    Uite aici chiar e un pic de concurenta.Doi oameni relativ tineri ,dar cu experienta politica si administrativa.

    (-1)
  2. eu

    Să fim serioși cu simulacrul acesta de partid! Propun ca răzgândeanu motocicleanu să fie președintele tuturor filialelor acestui așa-zis partid, așa ar deține controlul absolut și ar putea face tot ce-și propune, deși, pardon, asta o face deja. Haideți, haideți reorganizați-vă repede, poate scoateți un 3% la viitoarele alegeri, nu contează care sunt ele. Baftă spre dispariția acestui simulacru de partid!

    (0)
  3. Ovidiu Florean

    Tariceanu cu sinecurile lui a luat niste liberali oportunisti si a facut ALDE . Acum se amageste ca poate ajunge presedinte . La nivel local Tintean cu sinecurile lui a luat niste primari liberali si niste directori de deconcentrate si i-a facut ALDE . Acum a renuntat la tot , fiind sanctionat drastic de catre electorat pentru ca s-au asociat cu ciuma rosie . Cine mai crede ca ALDE va fi un partid frecventabil in viitor se inseala amarnic . Sorin Rosu Mares va fi presedinte interimar si va lupta cu morile de vant pana anul viitor la alegerile parlamentare . Dupa aia nu va mai exista ALDE .

    (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.