Lucrările executate vara aceasta la cea mai mare piață agroalimentară din Bistrița, Decebal, sunt ”în regulă”, a spus într-o conferință de presă viceprimarul Gelu Muthi, care are în subordine Direcția de administrare a piețelor din Primăria Bistrița.
”Dacă toată lumea e nemulțumită de lucrările din Piața Decebal, eu vreau să vă spun că, în proporție de 95%, eu sunt mulțumit. Lucrările care s-au făcut la piață sunt în regulă. Este o etapă intermediară pentru că proiectul acela vechi (de reabilitare completă a Pieței Decebal – n.r.) nu putea fi pus în operă pentru că nu am găsit finanțare. Așa că am mers în zona de minimă rezistență care înseamnă să facem Piața Decebal în forma asta, apoi să amenajăm piața en-gros, după care cine va fi în primărie la momentul respectiv Piața Decebal”, a spus Muthi.

Întrebat ce anume îl nemulțumește, Gelu Muthi a răspuns: ”Cele 2-3 mese care au fost fotografiate, cu tabla ușor îndoită și nelalocul ei. Asta reprezintă 5%”.
În ceea ce privește piața de gros, viceprimarul a declarat că municipalitatea va primi un teren pentru a amenaja piața într-o lună de zile.
Tipic pentru acest oras. Totul facut de mantuiala dar pe bani multi.