Maica stareţă Veronica, părintele duhovnic Siluan şi întreaga obşte de maici de la Mănăstirea Dobric au zilnic uşile deschise pentru pelerinii care vor să se apropie cât mai mult de Dumnezeu în perioada Postului Mare.În acelaşi timp, întreaga obşte e implicată şi în acţiuni misionare, Preventoriul TBC de la Ilişua fiind unul din locurile vizitate des de călugăriţe şi de părintele duhovnic, aşa cum reiese din mai multe fotografii postat pe pagina oficială de Facebook a mănăstirii.
Tot de aici aflăm că se lucrează de zor la căminul de bătrâni, măicuţele având în plan să găzduiască la mănăstire persoanele de vârsta a treia de care nu mai are cine să aibă grijă.
Bucuroşi de primăvara timpurie, credincioşii au asistat la slujba de duminică oficiată în aer liber. Cei mai mici dintre pelerini s-au putut bucura de prezenţa a două animale aflate în grija măicuţelor, căprioara Bambi şi prietenul ei, iepuraşul Bocănilă. Din fotografii reiese că cele două animale se înţeleg foarte bine, întocmai ca şi personajele din celebrul film de desene animate, dar sunt şi foarte prietenoase cu copiii. Nici nu se putea afltfel din moment ce sunt considerate ca făcând parte din marea familie a Mănăstirii Dobric, un loc binecuvântat de Dumnezeu în care oricine e primit cu bucurie şi tratat cu dragoste.
Dovada faptului că măicuţele îndrăgesc mult cele două animale este că au postat multe fotografii din care reiese că amândouă au aşteptat primăvara ca să se bucure de soare şi de aerul curat din parcul mănăstirii.
Sursa foto: Facebook Mănăstirea Dobric
daca ati sti ce bucurie ne-ati adus publicand acest articol……sarut mana…..multumim frumos….Bunul Dumnezeu sa va daruiasca multa sanatate si bucurii sfinte……