Agenția Națională de Administrare Fiscală va încheia o convenție cu Compania Națională ”Poșta Română” pentru a distribui contribuabililor cu datorii la Fisc scrisori de informare cu privire la beneficiile facilităților fiscale adoptate prin OUG 107/2024.
Mai exact, Poșta Română va distribui contribuabililor cu datorii la Fisc, persoane fizice sau juridice, o scrisoare de informare privind beneficiile și condițiile de accesare a facilităților fiscale, inclusiv cuantumul total al obligațiilor bugetare restante la data de 31 august 2024 cuprinzând, defalcat, valoarea acestora ce trebuie plătită și, respectiv, valoarea care face obiectul anulării.
De asemenea, aceste înștiințări vor cuprinde atât un model al notificării privind intenția de a beneficia de anularea unor obligații bugetare, cât și un model al cererii privind anularea unor obligații bugetare.
Mai departe, dacă contribuabilul cu datorii la fisc intenționează să beneficieze de facilitățile fiscale stabilite prin OUG 107/2024, salariații poștali preiau plicul care conține notificarea respectivă și încasează, la domiciliul fiscal al contribuabilului sau la oficiul poștal, sumele aferente obligațiilor bugetare ce trebuie achitate.
Vedeți aici ce facilități fiscale sunt prevăzute prin OUG 107/2024:
Unul care va primi înștiințare va fi Iohannis, care va scăpa de plata celor 300000 de euro beneficiind de aceasta amnistie.
Toți hoți mari nu au ghinion.