Ciobanii, inclusiv cei din Bistriţa-Năsăud, au rămas cu 90% din miei în turme fiindcă nu au avut cui să îi vândă nici măcar de Paşti, spune preşedintele Federaţiei Pro Ovis, Ioan Câmpian. În ţările UE nu se cumpără miei de la noi, deşi suntem membri ai uniunii, iar ţările arabe, unde se făceau cele mai mari exporturi, sunt sărăcite de război.
„Primăvara, noi vindem miei doar italienilor, croaţilor şi grecilor, dar ei nu cumpără cantităţi mari, ci doar pentru sărbătorile pascale. Mieii, de regulă, se vând în ţările arabe, dar cum acolo e război, nu mai dau bani nici americanii, nici ruşii, nici ei nu mai au bani cu ce să cumpere. Pe de altă parte, arabii şi-au făcut firme la noi în ţară, speculează orice moment şi au coborât preţul de la 11 -12 lei/kg cât era acum 4-5 ani la 6-7 lei/kg. În aceste condiţii, noi, fermierii, suntem sub preţul de cost şi ne paşte falimentul. Am umblat prin Iordania şi Arabia Saudită să căutăm noi pieţe de desfacere. Dacă se deschide Arabia Saudită, aşa cum sperăm, fiindcă discuţiile sunt avansate, atunci am putea lua o gură de oxigen”, a explicat pentru Timp Online, Ioan Câmpian, preşedintele Federaţiei Pro Ovis.
Potrivit acestuia, exporturile se fac prin fermele de carantină: „Dacă dai marfa la un străin, tot printr-un străin trebuie să o dai, un intermediar care are acces la vapor”.
Întrebat cam câţi miei au ciobanii români de vânzare, Câmpian a răspuns: „Acum, 90% din miei sunt în ţară. Ce s-a vândut de Paşti e simbolic. Pe piaţa Europei nu se cer mieii româneşti, deşi mă mir pentru că UE nu are acoperită producţia de carne de ovină decât în proporţie de 30%. În loc să ia carne de la noi, Europa ia din Noua Zeelandă, din Australia şi noi, membri ai UE, rămânem cu carnea pe stoc. Chiar la Bucureşti, într-un restaurant la 100 de metri de Ministerul Agriculturii, am unde am comandat cotlet de berbecuţ am rămas surprins să văd că el era din Noua Zeelandă. Vedeţi, toată lumea se zbate să caute pieţe, iar dacă noi stăm pe loc … Noi, crescătorii, ne mai ducem, dar nu putem purta discuţii oficiale, la nivel de ministru. În Iordania ne-a ajutat unul care era în relaţii bune cu ministerul lor. Dacă era cu noi ministrul, discuţia era la alt nivel. Ministerul Agriculturii de la noi ar trebui să ne ajute, să-şi dea interesul să caute noi pieţe. Noi venim cu producţia, dar discuţiile la acest nivel nu sunt de nasul nostru. Am văzut cine ne-a primit la arabi. Nu poţi merge peste tot numai cu pile, cunoştinţe şi relaţii. Dacă te duci cu ministrul, ministrul te primeşte. Dacă merge Cîmpian cu doi crescători, ne ia la nivelul ăsta”, a adăugat reprezentantul oierilor.
În ce priveşte discuţiile cu Arabia Saudită, Câmpian a spus că acestea sunt avansate. „Aşteptăm ca, în două trei-săptămîni, să înceapă comerţul, dar mi-e şi frică să mă bucur ca nu cumva să se întâmple ceva. Noi mereu ne înecăm ca ţiganul la mal”, a conchis preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine din Bistriţa-Năsăud.
Romanul isi permite miel doar de sarbatorile pascale,ieftiniti carcarsa la un pret decent si sa vedeti cum se vinde,este inadmisibil sa fie dublu la pret carnea de miel fata de ce-a de porc si de 3-4 ori mai scumpa decat puiul.Vrei sa vinzi scazi pretul daca nu transforma mielul in oaie si sa vezi atunci cat iei pe kg.
vorbesti doar sa sune