Actualitate

Ciobanul din Căianu Mic înșelat la vânzarea oilor a recuperat o parte din bani. Ce a hotărât instanța

Un afacerist din județul Constanța care a cumpărat de la un cioban din Căianu Mic o turmă cu 279 de oi – în valoare de peste 72.000 de lei – bani pe care nu i-a mai plătit, a fost prins. Fapta s-a întâmplat în urmă cu trei ani când afaceristul, acum în vârstă de 50 de ani, din Hârșova, județul Constanța, în calitate de reprezentant al unei societăți comerciale, l-a indus în eroare pe bărbatul din Căianu Mic. El fusese reținut pentru 24 de ore.

În continuarea cercetărilor și investigațiilor efectuate în dosarul penal întocmit pentru înșelăciune, a mai fost identificat un bărbat de 46 de ani, din Hârșova, județul Constanța pe care, în urma probatoriului administrat în cauză, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore.

Bărbatul de 46 de ani este bănuit că, împreună cu fratele lui în vârstă de 50 de ani, l-a indus în eroare pe un bărbat din Căianu Mic, de la care a cumpărat oi a căror contravaloare nu a mai achitat-o.

Din totalul prejudiciului, polițiștii au recuperat și restituit păgubitului suma de 20.000 de lei.

Cei doi constănțeni au fost prezentați procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, care au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit, de către polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș în vederea documentării întregii activități infracționale și recuperării în totalitate a prejudiciului, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.