Actualitate

Circulație închisă temporar pe DN 17C, la Năsăud, joi și vineri

Rombat

Joi 29 mai, în intervalul orar 12.00 – 21.00, și vineri 30 mai, în intervalul orar 20.00 – 24.00, se va închide temporar circulația pe DN 17C, km 21+050 – 21+530, în vederea desfășurării Zilelor orașului Năsăud.

Traficul rutier se va desfășura pe varianta de ocolire locală, astfel:

– Ruta ocolitoare de deviere a traficului rutier dinspre Salva spre Năsăud: str. George Coșbuc, str. Zăvoi, str. Mihai Eminescu, str. Iuliu Moisil, cu intrare în str. Piața Unirii, str. Vasile Nașcu, Bulevardul Grănicerilor.

– Ruta ocolitoare de deviere a traficului rutier dinspre Rebrișoara spre Năsăud: Bulevardul Grănicerilor până la intersecția cu str. Vasile Nașcu (ambele sensuri), str. Tudor Vladimirescu (ambele sensuri), str. Virgil Șotropa (sens unic), str. Piața Unirii, str. George Coșbuc (ambele sensuri).

Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență și să respecte semnalizarea rutieră temporară.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.