Consiliul Județean Bistrița-Năsăud aprobă în ședința de joi acordarea burselor de merit, de excelență și de ajutor social studenţilor care s-au remarcat prin rezultate deosebite respectiv celor aflați în plasament la un asistent maternal profesionist, la o persoană/familie sau la un serviciu de tip rezidențial din subordinea DGASPC.
Bursă de merit va primi Alexandru Grecu (foto), student în anul I la Conservatorul din Amsterdam, alți cinci studenți urmând să își mențină bursa de merit, în timp ce Sergiu Petrușca, student în anul II la Cambridge, își menține bursa de excelență.
Foto: Facebook Alexandru Grecu
Și bursele pentru învățământul preuniversitar când le acordați??
De ce nu acordați bursele medicale sociale pentru elevii din învățământul special? Acuma e stabilită suma minimă. Ce mai așteptați?
Întrebarea mea simplă este dacă prin acordarea burselor de excelență studenților români din afara țării există un contract care include ca şi condiție returul lor în țară la terminarea studiilor şi practicarea meseriei.
Mecanismul e anormal dintr-o perspectivă simplă, sunt mulți români emigrați care îşi susțin din resursele lor personale copiii (şi ei cetățeni românil la universități prestigioase, în unele cazuri chiar mai bune decât cele enumerate în articol…dar care nu beneficiază de nimic din partea statului român..
Regulamentul Consiliului Județean poate fi atacat ca şi anticonstituțional deoarece la bază subminează egalitatea de şanse .
Normal un asemenea efort dacă ar veni din partea comunitară civilă a societății ar fi excelent.
Dar cum e vorba de un buget strâns de la toți contributorii locali..criteriile ar trebui să fie legate de implicarea beneficiarilor ulterior în proiecte locale.
in ro nu exista buget local
atata timp cat bugetul local nu e suficient si se primeste din bugetul de stat nimic nu e local…