Actualitate Recomandări

CJ al Elevilor trage un semnal de alarmă: Acest profesor e incapabil să predea

”Zeci de părinți și elevi protestează împotriva întoarcerii la catedră a profesorului de educație fizică Vasile Maternik, cel condamnat în primăvara acestui an la patru luni de închisoare cu suspendare și 30 de zile în folosul comunității după ce în 2017 a bătut doi elevi la școală, în aceeași zi, respectiv un copil de 11 ani și o adolescentă de 13 ani luând-o de păr si târând-o până în direcțiune. Culmea, cu doar câteva zile înainte ca judecătorii să pronunțe sentința, Vasile Maternik a comis-o din nou și a tras de păr o altă elevă în timpul orelor de sport.

Problemele cu profesorul de sport, Vasile Maternik, care a predat atât în Rodna cât și în Șanț, sunt mai vechi și au început încă din anul 2012. De atunci, periodic, profesorul de sport a fost reclamat că a bătut elevi la școală. Acum el se întoarce la Școala Gimnazială „Enea Grapini” din comuna Șanț, însă părinții și copiii nu mai sunt de acord ca el să predea la această unitate de învățământ.

Orele nu decurg după programul normal, copiii protestând împreună cu părinții, pentru siguranța proprie. Protestatarii sunt deciși să nu-și mai trimită copii la școală dacă Vasile Maternik va mai preda la școala din Șanț, sătui de teroarea instituită față de copii sau chiar dascăli colegi. Aceștia nu l-au lasat să se apropie de școală, nici măcar să intre în curtea acesteia, toate discuțiile ținându-se în stradă. Profesorul este titular pe post, în perioada în care și-a îndeplinit sentința, fiind doar suplinit de către o altă profesoară.

Consiliul Județean al Elevilor Bistrița-Năsăud, unica structură de reprezentare a elevilor din județ, trage un semnal de alarmă asupra incidentelor revoltătoare petrecute la școala generală din comuna Șanț. Este scandalos ca un profesor, care ar trebui să îi educe pe elevi, să aibă un asemenea comportament în secolul XXI. Această persoană, care nu numai că încalcă orice etică morală, dar și legea, e incapabilă să predea elevilor, din orice punct de vedere. Considerăm că ar fi cazul ca autoritățile să ia măsuri în această privință”,

este comunicatul Consiliului Județean al Elevilor Bistrița-Năsăud.

Se pare că profesorul a decis să între în concediu medical până la primăvară.

2 comentarii

  • Mă întreb dacă profesorul de sport s-a adresat sindicatului din învățământ?
    Este primul lucru care trebuie sa-l facă oricine, indiferent in ce domeniu lucrează.
    Te duci la Sindicat!
    Te cheamă șeful in birou, nu intri in biroul șefului fără șeful de sindicat.

  • Aoleo. Concediu medical – clar sa poata primii salariu. Un astfel de specimen nu merita bani”’ Statul este ca o vaca de muls…pentru toti pacatosii…. Trist. Doamna Tabara Camelia unde este??? Cum explica aceasta cauza???

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.