Bistrița-Năsăud, prin Consiliul Județean, se va înfrăți cu județul Myślenice, Voievodatul Polonia Mică (Malopolska), Polonia. Acordul de parteneriat și colaborare va fi semnat săptămâna viitoare de președintele CJ, Radu Moldovan.
Ședința ordinară CJ pe luna curentă va avea loc miercuri 26 octombrie, ora 15.00, și va fi condusă de vicepreședintele CJ Alexandru Pugna. În perioada respectivă, delegația condusă de Radu Moldovan se va afla în Polonia.
În august, o delegație din Myślenice a venit în vizită în Bistrița-Năsăud (foto), ocazie cu care șeful CJ şi starostele județului Myślenice, Josef Tomal, au semnat Scrisoarea de intenție privind Parteneriatul de colaborare între cele două județe.
Scopul principal al colaborării în constituie promovarea contactelor între cetăţeni, precum şi a schimburilor în domeniile administraţiei publice, cultural, economic, ştiinţei și tehnologiei, sportului, sănătăţii, educației și tineretului.
Județul Myślenice este situat în zona de sud a Poloniei, are o populație de 117.000 de locuitori, iar economia județului este axată pe cercetare în domeniul tehnologic, industria chimică şi metalurgică, exploatarea și prelucrarea de cărbune și minereu, agricultură și procesarea hranei dar și industria tutunului.
Sunt convins că va începe o colaborare reciproc avantajoasă.Noi vom importa fructe infestate,iar in schimb vom exporta dansuri populare.Să înceapă distractia că la asta ne pricep cel mai bine(clar pe banii fraierilor)
PĂREREA MEA!
Părerea ta nu contează, e foarte bine că județul şi oraşul nostru este băgat în seamă de alții. Merităm, avem cu ce să ne mândrim, suntem un județ civilizat din multe puncte de vedere, cel puțin în ultimii 4 ani.
nici cand se fac lucruri bune nu va convine.. bine ca sunt buni altii care stiu doar sa dea din papagal
Infratirea dintre regiuni arata o mai buna integrare a tarii noastre in sfera Uniunii Europene si cu precadere a judetului nostru. Este un lucru benefic atat prin schimbul de opinii,interese sociale sau economice cat si pentru tinerii care isi pot largi orizonturile cu privire la viitorul lor(abilitati noi sau cunoasterea de culturi diferite).ce e rau in asta??
Orice schim de informatie in context european este binevenit!