Actualitate

Consiliul Județean și Primăria Bistrița primesc bani din fondul de rezervă al Guvernului

La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a alocat peste 400 de milioane de lei, din Fondul de rezervă bugetară, unităților administrativ-teritoriale.

Fondurile au fost solicitate de Consiliile Județene pentru acoperirea costurilor serviciilor de asistență socială și de protecție a copiilor, respectiv de autoritățile locale pentru acoperirea unor datorii legate de serviciile de termoficare și a unor cheltuieli ale proiectelor comunităților locale.

Fiecare Consiliu Județean va primi, în mod egal, suma de 6,5 milioane de lei, iar fiecare reședință de județ va primi 5 milioane de lei, inclusiv CJ Bistrița-Năsăud respectiv Primăria Bistrița.

Astfel, potrivit actului normativ adoptat, 105 UAT-uri primesc, până la sfârșitul anului, 476.500.000 de lei. Fondurile alocateprin Hotărârea Guvernului sunt necesare pentru finalizarea investițiilor publice finanțate de stat sau din fonduri UE, precum și pentru cheltuieli urgente ale autorităților publice locale.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.