Actualitate

CJ: Stimulente financiare pentru 217 elevi și 157 de profesori. Lista acestora

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud va acorda stimulente financiare elevilor care au obținut performanțe la etapele județene și naționale ale Olimpiadelor, dar și profesorilor lor, câte 500 de lei, în total 187.000 de lei pentru 217 elevi și 157 de profesori.

Dacă până acum primeau bani doar elevii care au obținut premiul I la etapa județeană și au mers la Olimpiadele naționale, luna trecută regulamentul a fost modificat de CJ la solicitarea ISJ, astfel că de anul acesta vor fi acordate stimulente financiare și elevilor care au obținut premiile II, III și mențiune la faza județeană și au participat la etapa națională a Olimpiadelor, precum și profesorii lor coordonatori.

”Stimulentele financiare se acordă pentru a răsplăti efortul depus de elevi și cadre didactice la promovarea imaginii județului Bistrița-Năsăud și a valorilor educaționale prin rezultatele obținute la etapa județeană/zonală a Olimpiadelor cuprinse în lista Olimpiadelor Școlare Naționale și care au participat la etapa națională a Olimpiadei respective”, precizează CJ.

Lista a fost transmisă CJ de către Inspectoratul Școlar Județean.

Hotărârea va fi aprobată în ședința din 27 noiembrie, elevii și profesorii urmând să primească banii în cadrul unei festivități, conform tradiției.

Modificare la poziția 204:

Foto: Arhivă 2018

14 comentarii

  • Mda … E un lucru foarte bun si de apreciat. Nu-i vad insa pe lista anexata si pe cei din ciclul primar (clasele a IV-a) care au luat locurile I, II si III la olimpiadele judetene de matematica/romana pentru care nu s-a organizat si faza nationala. Oare ei si dascalii lor (invatatorii) sunt mai putin merituosi? Numai pentru ca neorganizandu-se si faza nationala nu au avut ocazia sa mearga mai departe, desi erau altfel calificati? Mai reflectati stimati consilieri judeteni. Poate indreptati astazi aceasta nedreptate …

    • La fel sta treaba si cu alte concursuri gen Haimovici la matematica. De ce nunai olimpiadele se iau in considerare? Nu discriminati astfel elevii?

    • Îmi pare rău să vă spun, dar concursul Haimovici de la matematică este în sine discriminatoriu, pentru că la el nu pot participa elevii de la profilul matematică-informatică. Și dacă nu ar fi fost discriminatoriu, este doar un concurs. Și concursuri sunt cu sutele, le puteți verifica pe site-ul ministerului educației.
      Există o mare diferență între olimpiade și concursuri, atât ca dificultate, cât și în ce privește persoanele cărora li se adresează. Să nu vorbim de comisiile propunătoare de subiecte și de caracterul național al acestora.
      Este foarte ușor de dat cu piciorul în aceste stimulente financiare doar pentru că aveți un cunoscut care nu se bucură de ele. Mesajul meu este să vă bucurați că 217 de elevi primesc acest ajutor. Poate asta vă va ambiționa cunoscutul să nu se rezume la un concurs, ci să încerce și olimpiada.

      Cât despre ciclul primar, nu sunt suficient de documentat. Dacă subiectele sunt realizate la nivel național și nu doar la nivel județean, atunci olimpiada ar avea aceeași importanță ca cele gimnaziale și liceale, iar sugestia ar fi una benefică pentru anii care vin.

    • Așa-zisa „olimpiadă” de la clasele primare se numește „Și eu vreau la olimpiadă” (sau asemănător) și este un concurs județean – se organizează NUMAI in Bistrița Năsăud, sub coordonarea ISJBN.

      Este o ACTIVITATE EDUCATIVĂ (aflată în CAEJ – Calendarul activităților educative județene) și nu este o olimpiadă/concurs din calendarul Ministerului.

  • Dacă e vorba de discriminare, de ce nu luați în considerare și olimpiada satelor(la matematica)? La româna(lectura ca abilitate de viata) la care au participat doar copii de la sate vad ca e luata în considerare! O adevărată discriminare!

    • Nodus in papuras,
      Haimovici sau concursurile de cercetare științifică nu sunt din categoria sutelor de concursuri unde se trimite un desen sau un eseu, sunt concursuri serioase, cu etapă națională, la care eleviid epun efort la fel ca și la olimpiadă. Cine poate să spună că un elev cu mențiune pe județ a lucrat mai mult ca și la un elev ce ia premiu la Haimovici pe țară?? Să fim serioși! Cred că nu se supăra nimeni să ia, spre exemplu, profesorii ceva mai puțini bani ca și elevii, pt că totusi, meritul e în principal al elevului și să fie premiați și elevii care au obținut premii la etapa națională la Haimovici, Lectura ca abiloitate de viață, concursuri de cercetare științifică etc. Nu numai olimpiadele contează, să fim serioși!

    • Doamna Cora, vă îndemn să vă uitați la aceste documente, care clasifică toate competițiile în olimpiade și concursuri: https://edu.ro/ministerul-educa%C8%9Biei-na%C8%9Bionale-aprobat-calendarul-competi%C8%9Biilor-%C8%99colare-interna%C8%9Bionale-na%C8%9Bionale-%C8%99i .

      După cum puteți vedea, Haimovici este pe același tabel cu alte 138 de concursuri fără finanțare MEN. Repet, pe același tabel, la loc de egal. Dacă elevul cu pricina a luat premiu la naționala unui concurs fără finanțare MEN, sunt de părere că putea obține și „mențiunea” aceea „ușor” de luat de la olimpiada de matematică, fără să îl folosiți ca mijloc de atac al unui eveniment bun.

      Nu este fezabil să fie premiați toți elevii de la toate concursurile (nu ar fi corect să diferențiați între membrii tabelelor) pentru că acestea au rol complementar olimpiadelor. Olimpiadele sunt competițiile centrale, care concentrează toate materiile predate în preuniversitar. Nu subestimez performanța celor ce participă la concursuri. Majoritatea elevilor care participă regulat la olimpiade participă și la concursurile de profil. Aveți completă dreptate, nu doar olimpiadele contează când vine vorba de performanță. Cum cred că nici performanța nu este făcută pentru bunuri materiale.

      Cât despre profesori. Nu există nicio metodă prin care pot fi evaluați legat de pregătirea elevilor pentru olimpiade. Există profesori extrem de implicați în crearea de performeri, care ar merita mult mai mult decât alții care, uneori, sunt chiar împotriva elevului care dorește să performeze. De aceea cred că sumele sunt corecte în raport cu cele ale elevilor, pentru că o diferență este mereu mult mai ușor de atacat decât o asemănare (vedeți cazul Haimovici).

      Îi mulțumesc Și eu vreau la olimpiadă! pentru faptul că mi-a oferit informațiile legate de ciclul primar, și sunt de acord cu acesta.

  • De fapt, lectura ca abilitate de viață vad că e luată în considerare. În orice caz, nu cred că numai elevii de la olimpiade trebuie remunerați, după cum nu cred că profesorii trebuiau remunerati cu aceeasi suma, meritul e în principal al copilului.

    • Dar despre concursurile finantate mec, cele de cercetare de o exemplu, puse pe acelasi palier cu olimpiadele scolare, ce ziceti?

  • Ca de obicei rezultatele obținute de elevii de la Palatul copiilor Bistrița și cluburile copiilor din județ, sunt lăsate deoparte de ISJBN. Cu siguranță că dacă aveam și noi cadrele didactice ceva adeziuni la un anume partid, ne numărăm și noi printre ” cei chemați ” . Dar fiți linistiti domnilor de la CJ și onorabililor de la ISJ, nu facem un capăt de lume din asta. Speram însă, că echipele ce vor urma să fie mult mai receptiv și la rezultatele copiilor din aceste instituții. Sunt rezultatele deosebite obținute în competiții aflate în Calendarul activităților extrașcolare avizate de MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE!, În ceea ce privește recunoașterea activității mele, m-am obisnuit ca din 2012 să fiu obstructionat constant, deci oricum nu mai speram nimic! Scuze colegilor din învățământul formal pentru cele spuse mai sus. Ii asigur ca nu le subestimez eforturile, ci dimpotrivă le admir și apreciez rezultatele elevilor lor în concursuri și olimpiade de profil.
    P.S. nu postati vă rog justificări „izvorâte” din regulamentele făcute după chipul și asemănarea….

  • Din cate inteleg stimulentele financiare le ofera Consiliul Judetean Bistrita-Nasaud, nu ISJ si nici altcineva din propriu-i buzunar. Din anexa atasata reiese ca nu conteaza ce rezultate au obtinut elevii la fazele nationale ci doar la cea judeteana. Nu vad astfel de ce elevii de ciclul primar care au obtinut rezultate la „Vreau si eu la olimpiada!”, organizata numai la nivel judetean, dar dupa aceleasi rigori ca si celelalte olimpiade judetene, ar trebui lasati pe dinafara. Nu cumva si ei sunt printre cei mai merituosi din judet? Nu cumva ei vor fi cei pe care ne bazam sa reprezinte judetul in anii urmatori? Daca gresesc va rog sa ma corectati. A nu se intelege gresit interventia mea, apreciez mult gestul Consiliului judetean de a oferi aceste stimulente celor inscrisi in anexa atasata si sper ca el sa fie repetat si in anii ce vor urma. Copii care muncesc si obtin rezultate trebuie sa simta ca acest lucru nu ramane indiferent comunitatii din care fac parte si reprezentantilor acesteia.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.