Cultură

”Sâmbra oilor” – Ilva Mare, ”De Rusalii în poiană” – Sânmihaiu de Câmpie. Zilele comunei Căianu Mic

Centrul Judeţean pentru Cultură organizează luni 9 iunie, în a doua zi de Rusalii, Festivalul judeţean al obiceiurilor păstoreşti tradiţionale ”Sâmbra oilor” - Ilva Mare şi Festivalul folcloric ”De Rusalii în poiană” - Sânmihaiu de Câmpie. Sâmbătă şi duminică au loc Zilele comunei Căianu Mic.

sambra oilor 2014Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Primăria şi Consiliul Local Ilva Mare organizează luni 9 iunie, în a doua zi de Rusalii, de la ora 13.00, la Ilva Mare, Festivalul judeţean al obiceiurilor păstoreşti tradiţionale ”Sâmbra oilor”.

Participă: ansamblurile folcloric din Ilva Mare, ”Rapsodia Leşului” – Leşu, ”Plaiurile Ilvelor” – Ilva Mică, ”Brăduleţul” – Lunca Ilvei, ”Doina Rebrei” – Rebra, ”Doina Someşană” – Sângeorz-Băi şi din Poiana Ilvei.

Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, Primăria şi Consiliul Local al Comunei Sânmihaiu de Câmpie de rusalii in poiana 2014organizează luni 9 iunie, de la ora 16.00, pe scena amplasată în aer liber în centrul comunei, Festivalul folcloric ”De Rusalii în poiană”.

Participă: ansamblul folcloric ”Dor Someşan” din Sîngeorz-Băi, formaţia de dansuri populare din Silivaşu de Câmpie (Seniorii), ansamblul folcloric ”Colibiţa” din Bistriţa Bârgăului, formaţia de dansuri populare din Sânmihaiu de Câmpie, ansamblul profesionist ”Dor Românesc” al Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud cu soliştii Domnica Dologa, Ioan Dordoi, Mirela Petruş, Anuţa Motofelea, Nicolae Cioanca, Cristina Retegan, Felix Gălan, Veronica Bălan. Invitaţi în recital: Anton Todică, Ionela Moruţan, Marius Ciprian Pop.

zilele caianu mic 2014Duminică 8 şi luni 9 iuni au loc Zilele comunei Căianu Mic.

În prima zi, de la ora 12.00, se desfăşoară Cupa Văii Ilişua la fotbal pe terenul de sport al Liceului Tehnologic ”Ion Căian Românul”, iar între 19.00 şi 23.00 activităţi distractive, concert cu Reea, The Green Tree, Kamelia şi George Hora, iar la 23.30 este programat un foc de artificii.

Luni, după Sfânta Liturghie, de la 13.30 va fi obiceiul agrar ”Înstruţatul boului”, iar la 13.00 începe un spectacol folcloric susţinut de ansamblul profesionist ”Dor Românesc” al CJC, dirijor Anghel Urs, cu soliştii Domnica Dologa, Ioan Dordoi, Mirela Petruş, Nicolae Cioanca, Anuţa Motofelea, Felix Gălan, Cristina Retegan, Ioachim Spân, Veronica Bălan, ansamblurile folclorice ”Baladele Bistriţei”, ”Plaiurile Bârgăului” şi Viorica Telcean – solistă a ansamblului profesionist ”Junii Sibiului”.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.