Clădirea Postului de Poliţie Lechinţa, retrocedată unui sas. Agenţii s-au mutat la Primărie

Potrivit documentului publicat în Monitorul Oficial nr. 547 din 23 iulie a.c., Guvernul României a aprobat „scăderea din inventarul centralizat al bunurilor aflate în domeniul publicai statului a imobilului aflat în administrarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa- Năsăud din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, înregistrat în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al Statului la nr. M.RP. 112978, ca urmare a retrocedării, în condiţiile legii”.

Este vorba de o clădire aflată pe strada Gării, nr. 126 care formată dintr-un teren de 600 mp, o clădire care se întinde pe 300 de mp cu o valoare contabilă de 111.581 lei, clădire folosită de Postul de Poliţie Lechinţa până la punerea în aplicare a Legii 10.

Contactat în legătură cu acest subiect, primarul comunei Lechinţa, Romeo Florian (foto), a declarat că respectivul imobil a aparţinut unei persoane de etnie germană. „Clădirea a fost revendicată de un sas care a spus că o da încredinţa unui ONG să facă acolo o grădiniţă. Deocamdată nu a făcut nimic. Noi am pus în aplicare Legea 10 şi am retrocedat-o. Cei patru poliţişti s-au mutat în incinta Primăriei Lechinţa unde IJP nu plăteşte decât cheltuielile de întreţinere. Vom aloca un spaţiu Poliţiei într-o grădiniţă aflată în proprietatea comunei”, a declarat edilul.

Cel mai vechi document istoric care atestă comunitatea săsească din Lechinţa datează din anul 1333, când listele unei conscripţii papale înregistrează un Johannes plebanus de Lekenche. Localitatea făcea parte în acea perioadă din comitatul Dăbâca, moşia fiind împărţită între mai mulţi proprietari.

Din anul 1453 a primit dreptul de târg, localitatea întreţinând o activă viaţă economică. În anul 1472 regele Matei Corvin a acordat dreptul de patronat al consiliului oraşului Bistriţa asupra bisericii din Lechinţa. Între 1554 si 1565 a activat ca paroh Christian Pomariu, umanist şi promotor al lutheranismului în Transilvania, cel care, în calitate de notar, a organizat Arhivele oraşelor Bistriţa, Cluj şi Braşov. În 1602 localitatea a fost distrusă de către mercenarii generalului Basta, iar populaţia a fost aproape complet exterminată. După 1602 imigrează aici saşi din satele învecinate. În Lechinţa s-a stabilit un numar mare de saşi care au trăit alături de români până în 1944 (o parte şi după), extinzând treptat satul până la forma actuală. În toamna anului 1944 saşii au plecat în masă, iar localitatea a fost repopulată de locuitori din satele din jur şi din Munţii Apuseni.