Actualitate

CLSU Bistrița, noi decizii privind înmormântările persoanelor decedate din cauza Covid și din alte cauze

În contextul evoluției pandemiei cu Covid-19 și a măsurilor preventive adoptate la nivel național, județean și local, în vederea limitării efectelor și răspândirii acestuia, Comitetul Local pentru Situații de Urgență Bistrița a decis că începând cu data de 01.04.2020, pe teritoriul municipiului Bistrița inclusiv localitățile componente, înmormântările persoanelor decedate din cauza infecției cu coronavirus se vor face în cel mult 24 de ore de la deces și vor fi duse la capelă în sicriu închis.   

De asemenea prin Hotărârea nr. 10 / 03.04.2020, Comitetul Local pentru Situații de Urgență Bistrița stabilește și faptul că persoanele decedate din alte cauze se vor ȋnmormânta în cel mult 24 de ore de la depunerea cadavrului la capelă, se mai arată în comunicatul semnat de Ovidiu Crețu, primarul municipiului Bistrița.

Potrivit ordonanței militare nr. 3, la înmormântări pot participa maximum 8 persoane.

Foto arhivă, cu caracter ilustrativ

3 comentarii

  • Hotararea 10 e din 3.03 sau din 3.04?
    Max 8 persoane? inclusiv popa si ajutoarele? Cioclii intra in cei 8?
    Doar nu veti pune familia sa duca sicriul?

  • In această perioadă de evoluție a pandemiei cu Covid-19, când numărul deceselor este in crestere sunt necesare măsuri speciale de limitare a efectelor maladiei și de prevenire a răspândirii acestuia. Si totusi, moartea unui om indiferent de cauza ei nu trebuie bagatelizată. Chiar dacă procesiunea de înmormântare se desfăsoară cu un număr limitat de participanti ea trebuie să respecte canoanele religoase . Cu atat mai mult în aceste conditii moartea unui membru al comunitătii ar trebui să fie anunțată prin sunetul tânguitor al clopotului. De aceea, Capela mortuară de pe strada Tărpiului ar trebui dotată cu un clopot al carui dangat să însotească pe ultimul drum sufletul creștinului mutat în Împărăția Cerurilor.

    • Pentru evitarea unor evenimente nefericite, ar trebui ca administratia cimitirului din Tarpiului sa amenajeze portiunea de langa gardul exterior, permitand circulatia civilizata a „pietonilor”.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.