(FOTO) Directorul general al SC RAAL SA Bistriţa, Paul-Adrian Ilieş (63 de ani), cetățean de onoare al județului Bistrița-Năsăud de anul trecut, a fost desemnat ”Omul anului 2015” de către cluburile Rotary din Bistrița.
De la eveniment nu au lipsit primarul Ovidiu Crețu, prefectul Ovidiu Frenț, președintele Camerei de Comerț și Industrie BN, Vasile Bar, directorul Comelf, Dorin Stoian.
”La primul eveniment public în calitate oficială am fost onorat să-mi reprezint institușia la Premiul „Omul anului”, acordat de cele două cluburi Rotary din Bistrița domnului Paul Ilieș, managerul SC RAAL Bistritț, pentru rezultatele extraordinare prin care, în activitatea sa profesională de peste 30 de ani, a reușit să poziționeze compania pe care o conduce pe locul 1 din România în producerea de radiatoare din aluminiu. Multe felicitari d-le Paul Ilieș, succes pentru mai departe RAAL!”, a menționat pe Facebook Ovidiu Frenț.
În septembrie 2015, producătorul de radiatoare RAAL Bistriţa a inaugurat o nouă unitate de producţie la Prundu Bârgăului destintă fabricării structurilor metalice. La inaugurarea investiţiei de 10 milioane de euro au participat parteneri importanti ai RAAL din 15 ţări. Hala de producţie e destinată fabricării subansamblelor din oțel, o nouă tehnologie de vopsire, precum și un depozit de materiale, echipamente, mașini și instalații noi. De asemenea, aici sunt laboratoarele de teste și cercetare-dezvoltare.
În 2014, laureată a fost artista Ada Milea, premiul pe 2013 a fost primit de elevul Rareş Buhai şi profesorul său Constantin Gălăţan, cel pe 2012 a fost decernat primarului Ovidiu Creţu, iar în 2011 laureat a fost prof. univ. dr. Andrei Marga.
Trebuia să-i daţi si in acest an, ca in 2012, premiul tot lu Creţu pentru partia de schi de 4 milioane de euro, fără zăpadă.
cine naiba sunt astia ?se aleg ei intre ei? ha ha ha
Domnilor … mai bine va implicati mai serios in treburile orasului, si sa-l verificati mai atent pe colegul vostru rotarian, adica pe primarul O. Cretu, ca strica aiurea o gramada de bani. Mai lasati din FIRFIZONARIILE si discursurile academice, ca nu duc nicaieri. Fiti mai activi in viata orasului. Eu nu v-am vazut pe nici unul la o dezbatere publica la CL pe probleme reale de interes local.
Nu, da a fost desemnat Omul Anului in 2012 de catre Rotary. Pentru ce? Nimeni nu stie!
O greseala din viteza; sa nu zica domniile lor ca nu am auzit de acest cuvant, il corectez ( FILFIZON…nu firfizon) adica FILFIZONARIILE !