Joi şi vineri vremea va fi călduroasă în toată ţara. În Banat, Crişana, Maramureş, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei şi în jumătatea vestică a Munteniei va fi caniculă, temperaturile maxime vor depăşi 36…37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic.
În judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Mehedinţi canicula se va intensifica, maximele termice se vor situa între 37 şi 40 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
În Transilvania, între 10 şi 13 august valorile termice vor scădea cu aproximativ 4 grade, iar până la sfârşitul intervalului regimul termic mediu se va menţine relativ constant, în jurul a 28…29 de grade ziua şi 12…13 grade noaptea.
Probabilitatea pentru averse şi descărcări electrice va creşte după data de 9 august, dar numai izolat vor fi posibile cantităţi de apă mai însemnate.
Adaugă comentariu