Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, de vineri 6 decembrie, ora 06.00, până sâmbătă 7 decembrie, la ora 14.00, în zona de munte va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, în prima parte a zilei în Munţii Apuseni şi în Carpaţii Orientali, apoi şi în celelalte masive.
Vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 70 de kilometri pe oră şi pe crestele înalte de peste 100 de kilometri pe oră, viscolind zăpada.
Intensificări ale vântului vor fi şi în zonele mai joase de relief din regiunile intracarpatice, dar la cote mai reduse (55….60 km/h), iar ninsorile, slabe cantitativ, se vor semnala pe arii restrânse.
Avertizarea cod galben de ninsori şi viscol a fost emisă pentru judeţele: Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Cluj, Bihor şi Sălaj.
Adaugă comentariu