Social

Cod galben de ploi şi vijelii în Bistriţa-Năsăud

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi, vijelii şi grindină, valabilă începând de duminică, ora 15.00, până luni seara, în 17 judeţe din nordul, vestul şi centrul ţării, inclusiv Bistriţa-Năsăud.

Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, începând de duminică, ora 15.00, şi până luni, ora 18.00, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în regiunile vestice, nordice şi centrale şi se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului şi averse ce vor avea şi caracter torenţial.

Pe arii restrânse vor fi vijelii şi va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi local 25 de litri pe metru pătrat şi izolat 50-60 de litri pe metru pătrat.

Meteorologii au precizat că astfel de fenomene se vor semnala şi în restul ţării, în special în zonele de deal şi de munte, dar pe arii mai restrânse şi în intervale de timp mai scurte.

Judeţele cu avertizare de cod galben sunt Caraş-Severin, Timiş, Hunedoara, Arad, Sibiu, Alba, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Mureş, Harghita, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Suceava, Neamţ şi Botoşani.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.