Actualitate

Cod portocaliu de caniculă. Unde a fost polul căldurii în județ

Județul Bistrița-Năsăud este sâmbătă sub cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat. Conform Meteo.BN, cea mai ridicată valoare a acestui episod canicular în luna lui Cuptor s-a înregistrat la Beclean, 37,6°C.

Foarte cald a fost şi la Bistrița şi Ciceu Mihăieşti – 37°C, Năsăud – 36,8°C, Budeşti şi Teaca – 36,2°C respectiv 36,1°C.

Valori peste 35°C au fost şi la Şieu Măgheruş şi Şieuț.

Duminică 24 iulie, în jumătatea de nord a țării și pe arii restrânse în rest, începând de după-amiază, vor fi perioade scurte cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, grindină, descărcări electrice și averse torenţiale.

Etichete

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.