Actualitate

Coduri galbene în Bistrița-Năsăud: Vânt puternic, lapoviță, ninsori

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat avertizările de vreme rea, valabile și pentru județul Bistrița-Năsăud.

În perioada miercuri 20 noiembrie, ora 10.00 – sâmbătă 23 noiembrie, ora 20.00, este valabilă o atenționare de precipitații moderate cantitativ, ninsori și strat de zăpadă, intensificări ale vântului.

În intervalul menționat temporar vor fi precipitații în toate regiunile. În sudul țării vor predomina ploile, iar în restul regiunilor vor fi precipitații mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare și se va depune strat de zăpadă, mai consistent la munte. Pe alocuri se va depune polei.

Se vor acumula cantități de precipitații de 15…25 l/mp, iar cu precădere în zona deluroasă și montană vor depăși 30…40 l/mp.

Local și temporar vor fi intensificări ale vântului în toate regiunile, cu viteze în general de 50…60 km/h. La munte, rafalele vor depăși 70 km/h, iar cu precădere în zona înaltă de peste 90 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.

Miercuri 20 noiembrie, între orele 10.00 și 20.00, este cod galben de intensificări ale vântului.

Vântul va avea intensificări în Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania și pe litoral, cu viteze de 50…70 km/h.

La munte vor fi rafale de 70…80 km/h, iar la altitudini mari vor depăși 90 km/h.

Pentru intervalul miercuri 20 noiembrie, ora 20.00joi 21 noiembrie, ora 10.00 a fost emis cod galben de ninsori și intensificări ale vântului.

La munte temporar ninsorile vor fi intense și viscolite și se va depune strat de zăpadă, local de peste 10…20 cm. Vor fi rafale în Carpații Occidentali cu viteze în general de 50…60 km/h, iar în Carpații Meridionali și Orientali de peste 70…90 km/h.

În Transilvania, apoi și în Moldova vor predomina ninsorile, iar local se va depune strat de zăpadă, în general, de 5…10 cm. Vântul va avea intensificări, cu viteze de 40…50 km/h.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.