La Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud vă invită joi 14 noiembrie, ora 18.00, la vernisajul expoziţiei “Iarna pe uliţă. Cojoace, sumane, pieptare”. Evenimentul va avea loc în sala de expoziţii temporare a Secţiei de Etnografie de la sediul instituţiei.
”Această expoziţie aduce în atenţia celor interesaţi obiectele de port tradiţional de iarnă aflate în patrimoniul muzeului. Astfel, veţi putea afla informaţii referitoare la materialele folosite, tehnicile de prelucrare a pieilor, procedeele de confecţionare a pieselor de port, croiurile şi veţi face cunoştinţă cu motivele decorative specifice cojoacelor din zona noastră.
Vă aşteptăm să vă bucuraţi de iarna bunicilor noştri, de atmosfera unor vremuri autentice descrise şi în poezia lui Coşbuc: ”A-nceput de ieri să cadă/ Câte-un fulg, acum a stat…”, anunță Complexul Muzeal BN.
Adaugă comentariu