Actualitate Sport

Colibiţa Bike Fest 2014: adrenalină, rezistenţă, echilibru, spectacol de zile mari (FOTO)

Colibiţa Bike Fest, ediţia a V-a, a adunat la poalele muntelui peste 120 de tineri din toată ţara dornici să arate de ce sunt în stare la Maraton, Trial, Dirt Jump sau Dual. Printre participanţi l-am regăsit şi pe campionul la schi fond Petrică Hogiu, care le-a luat organizatorilor medalia de aur la proba de XC Maraton amatori.

petre hogiu bikePetrică Hogiu a trecut primul linia de sosire la categoria XC Maraton amatori, la care a participat din dorinţa de a face un antrenament cât mai bun pentru concursurile care îl aşteaptă. ”Săptămâna viitoare am naţionalele de biatlon şi m-am gândit să fac un antrenament mai susţinut care mi-a prins foarte bine. Foarte frumos mi s-a părut traseul, cam cu noroi, dar ok. Am parcurs 28 de kilometri şi mi-a plăcut. Eu nu am venit pentru premiu, am venit să fac un antrenament. Oricum, aveam în program asta şi nu contează pe ce mă antrenez. Am naţionalele şi apoi Cupa Europei. Sunt OK cu pregătirea. Pe mine mă interesează acum să am cât mai multă rezistenţă şi nu contează dacă fac alergare, bicicletă, înot sau role”, a spus Petrică Hogiu.

La aceeaşi probă au mai participat şi Horaţiu Horoba sau Alexandru Liviu Câţcăuan, care au trecut, de asemenea, linia de sorire între primii.

Începând cu ora 11.00, s-a dat startul şi la Trial. Printre competitori s-a numărat şi Alexe Băieşiu, cunoscut printre alexe baiesiu bikebikeri drept Noni, campion naţional la această probă. ”Nu sunt niciodată suficient de pregătit. Cu asta mă motivez. Ca şi competiţie, noi sperăm să fie cea mai bună dintre toate cele cinci ediţii de până acum. În acest sport, oricând te poţi emoţiona, poţi pune piciorul jos şi pierde puncte. De 14 ani, eu fac numai Trialul, am obţinut şi rezultate. Secretul? E multă muncă, mult dat pe bicicletă ca să stăpâneşti tehnicile, însă după un anumit nivel, distanţarea se face pe nivel psihic. Depinde cât de bine eşti pregătit să faci un management cât de bun al situaţiei”.

marius zbanca bike festMarius Zbâncă, un alt concurent la Trial, categoria elite, ne-a spus: ”Practic sportul de 10 ani, dar nu suficient fiindcă mai am şi job (e angajat al Primăriei Bistriţa –n.r.). Dar fac totul din pasiune. Multă lume mă întreabă ce câştig, dar nu câştig bani, pentru asta am locul de muncă. Ca să câştigi la Trial ai nevoie de foarte mult antrenament cel puţin o oră-două pe zi. La Bistriţa avem sală, mai venim aici, la Colibiţa. Încercăm să ne antrenăm cât mai mult. La noi nu se poate trăi din hobby. Noi organizăm de cinci ani Bike Fest, participăm la concursuri, încercăm să facem cât de multe mai ales pentru copii care majoritatea stau în casă. Eu am făcut informatica şi m-am săturat să stau cu orele la computer. Când eram mic am făcut gimnastică, iar apoi m-am apucat de Trial. E un sport costisitor. O bicicletă costă 1500-2000 de euro şi o schimbi la şapte-opt luni, majoritatea pieselor. Dacă nu, cel puţin o dată pe an schimbi toată bicicleta pentru că e foarte uşoară şi se crapă. O bicicletă de TRial are 8,5 kg faţă de una normală care 15. Dacă e uşoară, apar şi problemele”.

Despre aceeaşi probă am vorbit şi cu Cristian Vlad. ”Proba de Trial bike presupune urmărirea unui traseu prestabilit. Obstacole sunt pietrele. Traseul acesta de la Colibiţa e recunoscut la nivel naţional ca fiind unul de dificultate mare fiindcă sunt aici aduse nişte pietre, bolovani, iar nivelul de concurs e unul mare. Concurentul urmăreşte un traseu delimitat cu bandă alb cu roşu pe margine, cu nişte săgeţi pe pietre. Ca să poţi câştiga, ai nevoie de echilibru, de prezenţă, concentrare, antrenament şi pasiune. Avem aici campioni naţionali în concurs. Printre ei şi Noni. E şi normal, la Bistriţa, sportul acesta e practicat la nivel mare fiindcă s-a început acum 14 ani. E un loc cu tradiţie”.

Despre festival în ansamblu am aflat mai multe de la Adrian Timiş, organizator: ”Suntem la ediţia a cincea. Am încercat să îmbunătăţim fiecare aspect al festivalului, am ştiut că avem multe lucruri de făcut mai bine, aşa că am făcut fiecare traseu mult mai ok. În plus, am creat încă două trasee la XC fiindcă acolo am avut cel mai mare număr de concurenţi în fiecare an, aşa că anul acesta ne-am implicat mai mult şi am făcut două trasee, unul pentru profesionişti şi altul pentru amatori. Profesioniştii s-au plâns anul trecut că a fost prea uşor, aşa că am creat un traseu mai uşor, de 28 de km, pe lângă lac, pentru amatori. De asemenea, în premieră, anul acesta, am organizat şi un concurs de maraton alergare fiindcă am observat că sunt amatori şi pentru această disciplină. Avem peste 120 de participanţi la cele cinci concursuri de Trial, Dirt Jump, Maraton XC, Dual şi maratonul alergare. Avem concurenţi din Botoşani, Iaşi, Oradea, Timişoara, Mureş, Miercurea Ciuc, Cluj, Zalău şi Bistriţa, bineînţeles. Anul trecut au fost 110 participanţi. E tot mai multă lume de la un an la altul. Partea bună este că avem un pachet complet şi concursuri pentru biciclişti, şi distracţie pentru toată lumea. E şi locul foarte frumos şi lumea e foarte pozitivă când aude numele festivalului. Din nefericire, după prima ediţie au mai dispărut din lemne şi din elemente fiindcă localnicii nu au ştiut probabil că va avea continuitate festivalul, însă, de atunci, nu au mai fost probleme. De la ediţia a doua încoace singurul duşman a fost vremea. În fiecare an, noi trebuie să refacem traseele fiindcă le spală ploaia, ies bolovanii şi atunci noi nu avem decât să le refacem”.

La rândul lui, Daniel Szabo, alt veteran al sporturilor pe două roţi, a spus: ”Ne bucurăm pentru cum a evoluat festivalul. Mie îmi plac toate probele, le practic pe toate, dar băieţii cu Trialul, la elite, sunt fantastici, rămâi mască la ce înălţimi ajung. Trialul, din păcate, e un sport foarte greu şi îţi trebuie multă concentrare, multă perseverenţă, îţi trebuie doi ani să treci de la o chestie la alta. E un sport foarte greu. Obstacolele naturale sunt cele mai grele fiindcă nu au nicio formă regulată şi îţi trebuie mult antrenament ca să treci peste ele”.

Sâmbătă, la Colibiţa Bike Fest au avut loc competiţiile la XC Maraton Pro, XC Maraton Amatori, Maraton (alergare), Trial şi Dirt Jump, iar pentru duminică a fost programat concursul la disciplina Dual. Muzica a fost asigurată de Danaga, DJ Sauce, Transilvania Hardcore Soundsystem, Typedef, DJ Slyder, BVS, Bluu.

AICI MAI MULTE FOTOGRAFII!

1 colibita bike fest 2014 2 colibita bike fest 2014 3 colibita bike fest 2014 4 colibita bike fest 2014 5 colibita bike fest 2014 6 colibita bike fest 2014 horatiu horoba bike fest 8 colibita bike fest 2014

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS