Actualitate Social

Tabără de detoxifiere la Colibiţa. Ce au făcut participanţii ca să se simtă mai bine (FOTO)

După o iarnă cu multe sărbători în care românii mănâncă, de regulă, carne de porc în diverse combinaţii, primăvara e binevenită o cură de detoxifiere. La Colibiţa s-au adunat oameni din mai multe judeţe din Transilvania care au participat în acest sfârşit de săptămână la a 13-a ediţie a Detox Fresh, tabăra holistică de nutriție și detoxifiere care îmbină concepte de alimentație, mișcare fizică recreativă și de conectare interioară.

„O tabără de detoxifiere înseamnă nutriţie, deparazitare, odihnă, relaxare, să dăm ficatului câteva zile de concediu că l-am îngreunat cu de toate până acum. Am făcut mişcare fizică şi recreativă, din punct de vedere alimentar, meniul a fost doar lichid pe o perioadă de minim 72 de ore, iar pe partea emoţională am avut diverse ateliere de lucru cu tehnici de eliberare emoţională, chiar de modelare neuronală, de epigenetică. Tabăra a mai avut şi o dimensiune sufletească în sensul că odată ce am ajuns aici avem senzaţia că ne cunoaştem dintotdeauna deoarece formula de salut este îmbrăţişarea. Aşa că, toţi cei care vin, se integrează imediat, există intimitate în discuţii, altele decât cele din familie şi din societate. Este total diferit. Am ales Colibiţa pentru ozonul de aici, pentru că eu un loc special”, a spus Simion Pop, psihoterapeut și terapeut în terapii complementare.

În tabără s-au consumat doar sucuri fiindcă procesul de digestie e un mare consumator de energie, iar în cele trei zile, organismul este ajutat să elimine o parte din încărcătura toxică care s-a acumulat în timp.

„Pe lângă partea de detoxifiere este şi una de deparazitare. Sunt mai multe scaune pe zi şi se elimină o parte din încărcătura din ficat, colecist. Sucurile şi fresh-urile sunt într-o combinaţie care să favorizeze acest proces de eliminare. De exemplu, este hidratarea la trezire, apoi vitaminizarea cu un fresh de fructe de pădure, pe urmă un lapte de migdale, din caju, din soia care să ajute puţin organismul pentru a ne susţine să facem mişcare fizică şi mai târziu un fresh din legume deoarece alimentaţia trece foarte uşor din stomac către intestine şi aşa organismului îi este mult mai uşor”, a adăugat el.

La ediţia de martie a taberei au participat persoane din Satu Mare, Târgu Mureş, Arad, Timişoara, Bistriţa, Năsăud, Prundu Bârgăului şi Tiha Bârgăului. „În 5 mai va fi ultima ediţie în format de patru zile după care trecem la format de 6 şi 7 zile care va conţine şi ateliere de gătit meniuri sănătoase care să îi ajunte să funcţioneze sănătos pe tot parcursul anului”, a spus Simion Pop.

Larisa Dumbravă, medic specialist în diabet, nutriție și boli metabolice din Oradea, a fost cea care a susţinut cursuri şi a oferit consiliere individuală.

„Adevărul este că, deşi începem la nivelul corpului fizic, fiindcă aceasta este ceea ce se vede şi ne preocupă ca şi consecinţă, detoxifierea este un proces mult mai complex şi ajunge dincolo de aceste bariere pe care noi le putem percepe cu cele cinci simţuri. Este un proces care se adresează atât emoţionalului, cât şi informaţiei pe care noi o tot accesăm şi o engramăm la nivelul genelor noastre, deci este un proces foarte profund şi depinde de fiecare cursant cât doreşte să se deschidă. Aceste hidratări reuşesc să cureţe şi să purifice tubul digestiv, apoi la metabolismul reuşeşte cumva să îşi reia turaţia la nivel de performanţă fiindcă, de cele mai multe ori, noi suntem cu frânele de mână trase din cauza aditivilor, a procesării în exces a alimentelor, a asocierii lor, a stilului de viaţă care include mult smog electromagnetic, stres psihoemoţional şi atunci continuăm această detoxifiere la nivel de tub digestiv cu o detoxifiere mai profundă biochimică, biofizică şi chiar bioenergetică şi chiar bioinformaţională. Noi suntem o conglomerare de fotoni, lumină aranjată cu o anumită frecvenţă, lungimi de undă, care arată aşa, dar care funcţionează cu un soft pe care nu îl vedem. Fiecare dintre noi suntem o arhitectură absolut unică a acestor relaţii subtile care conduc relaţiile noastre sociale, tot ceea ce înseamnă viaţă şi noi încercăm să ajungem cât se poate de profund pentru ca toate aceste structuri să se purifice şi să ajutăm cumva conectarea la sinele individual al fiecăruia. Să nu mai împuternicim pe alticineva să intervină în vieţile noastre, ci să avem noi acest acces. Tot ce se consumă în tabără sunt sucuri obţinute prin presare şi blenduite pentru ca tubul digestiv să rămână într-un concediu de trei sau patru zile cât suntem împreună şi, în felul acesta, să folosim centrarea energiilor pe corpurile subtile. De obicei, alimentaţia tradiţională pe care noi, românii, o considerăm sănătoasă, este una care ne ia multă energie şi ne oferă puţin. Ca să te duci înspre nutriţie, e bine să ai peste 50% din meniurile pe care le consumi zilnic hrană crudă, fragedă care vine exact cu acele energii subtile din care noi suntem constituiţi. (…) Pentru un stil de viaţă sănătos trebuie, în primul rând, să ne hidratăm, apa este important să fie de calitate, alimentele să le consumăm cât mai fragede, vii, proaspete, asocierile să fie cu multe fibre – rădăcinoase, crucifere, tot ceea ce înseamnă vegetal, 35 de grame de fibre e obligatoriu să avem ca adulţi pe zi – iar alimentele care conţin proteine animale să fie disociate. Niciodată la aceeaşi masă să nu consumi carne cu preparate din carne, peşte, fructe de mare, ouă, lactate pentru că vii cu o solicitare de digestie extremă care nu se va finaliza corect şi care va încărca metabolismul şi va inflama tubul digestiv”.

Participanţii au fost de-a dreptul încântaţi.

„Am mai fost şi anul trecut, m-am simţit foarte bine. Pentru fizic am venit la început, dar am constatat că mă ajută şi mental. Am vrut să repet la început de primăvară ca să intru în formă în an. Suntem un grup care avem acelaşi obiectiv: încercăm să mâncăm mai sănătos, alimente nepreparate termic”, a declarat o doamnă din Bistriţa.

„Ce m-a determinat să vin? Nevoia de schimbare, de alt mediu, de alţi oameni. Cura de detoxifiere constă într-o curăţare fizică, dar mai ales una psihică. Eu am mai fost şi pot considera un refugiu şi o reîncărcare pe termen lung. Schimbările au fost de-a dreptul spectaculoase. Colibiţa este o surpriză extrem de plăcută. Am descoperit-o cu ocazia acestei tabere. Din păcate, lipsa infrastructurii face ca ea să fie în acelaşi timp şi o surpriză neplăcută”, a spus o participantă din Tîrgu Mureş.

 

Tabăra a fost organizată de Centrul Kaulaspa Bistrița. Din echipa de lucru au mai făcut parte Dorina Vereb – dietetician, Mircea Sburlea – maseur, Stelian Câmpan – maseur, Sorinel Cont – trainer și coach, Andreea Tăpălagă – trapeut și Mihaela Pop – estetician.

Următoarea ediție va avea loc în data de 4-7 mai 2017.

3 comentarii

  • aoleu, cica „Pe lângă partea de detoxifiere este şi una de deparazitare. Sunt mai multe scaune pe zi şi se elimină o parte din încărcătura din ficat, colecist.”
    pe romaneste, v-ati kkt in fosele alea septice care se duc direct in lacul de unde beau dupa aia bistritenii apa aia gustoasa de la robinet.

  • „Noi suntem o conglomerare de fotoni, lumină aranjată cu o anumită frecvenţă, lungimi de undă, care arată aşa, dar care funcţionează cu un soft pe care nu îl vedem. Fiecare dintre noi suntem o arhitectură absolut unică a acestor relaţii subtile care conduc relaţiile noastre sociale…” Doamne fereste ce balauri se ascund in tubul digestiv!

  • Oare cum de n-am murit pina acum ????? ca bag pita cu slanina si ceapa……..si pita unsa cu untura cu rosii . Aoleoooooo…….oare sa-mi scriu testamentul sau sa ma kaka mult ????

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS