Actualitate

Comisie a Consiliului Judeţean pentru negocierea preţului unor terenuri de la Colibiţa

În şedinţa extraordinară de luni, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud va stabili componenţa comisiei care se va ocupa de evaluarea şi negocierea preţului unor terenuri de pe raza comunei Bistriţa Bârgăului, obiectivul fiind realizarea de proiecte de dezvoltare a turismului în zona Colibiţa. Pentru achiziţii de teren a fost aprobată în şedinţa precedentă suma de un milion de lei.

Comisia, din care vor face parte cinci consilieri judeţeni stabiliţi prin vot în plen, va evalua şi negocia preţul terenurilor în baza unui ”regulament privind achiziţia unor imobile” (una sau mai multe parcele de teren alăturate, cu sau fără construcţii, aparţinând aceluiaşi proprietar, situate pe teritoriul unei unităţi administrativ-teritoriale) care va fi aprobat tot în şedinţa CJ de luni.

Comisia va vizita terenurile respective, va întocmi procese verbale, va stabili ierarhia ofertelor care îndeplinesc cerinţele minime impuse şi va negocia cu ofertantul. După ce o anumită ofertă a fost acceptată, contractul de achiziţie va fi semnat de preşedintele CJ.

CJ consideră oportună cumpărarea unor terenuri din Bistriţa Bârgăului în vederea realizării unor proiecte de dezvoltare turistică.

În şedinţa precedentă a Consiliului Judeţean s-a decis înfiinţarea unei Asociaţii de Dezvoltare Intercomunitară în domeniul turismului, din care fac parte comunele Livezile, Josenii Bârgăului, Prundu Bârgăului, Tiha Bârgăului, Bistriţa Bârgăului, Dumitriţa şi Cetate, şi a fost aprobată suma de un milion de lei pentru achiziţia de teren la Colibiţa, unde ar putea fi amenajat un loc de camping dotat cu toate utilităţile necesare.

În şedinţa extraordinară de luni CJ rectifică şi bugetul propriu şi al unor instituţii subordonate pe 2013. Astfel, pentru plata cheltuielilor de personal CSEI nr. 1 Bistriţa va primi 10.000 de lei, CSEI Beclean – 40.000 de lei, Liceul tehnologic Special ”Sf. Maria” – 50.000 de lei, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa – 781.000 de lei.

6 comentarii

  • La cât îi duce capul mă aşteptam sa negocieze din BANII PUBLICI şi :
    – luciul existent la anumite ore pe apa lacului .
    – curcubeul în zilele când apare pe cerul … USL.
    – urma lasată în apă de… peştii din lac.
    – cantităţile imense de ozon din aerul ţării.
    – achiziţionarea staţiei de epurare existentă, pentru apele uzate şi deversate în lacul de acumulare.
    – achiziţionarea bărcilor existente şi viitoare ale întreprinzătorilor locali.
    – DIVERSE ALTE SITUAŢII SIMILARE CARE ABUNDĂ, ÎNFIERBÂNTĂ ŞI ÎNCEŢOSEAZĂ MINŢILE …USL-iste !

  • Zona Colibitita are un potential turistic si ecologic exceptional! Daca se va studia proiectul efectiv, se va constata ca vom pune Colibita pe harta lumii turistice! partie de schi, hoteluri, amenajari peisajere!
    Poate se va dezvolta si un parc tematic!
    Bravo Consiliul Judetean Bistrita-Nasaud

    • ….merge si fara negociere…. 13 consilieri declara lucrarea de interes „national” ….. fac licitatie pentru achizitia unui obiect de inventar numit….”japca”…….si se trece la treaba….

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.