Actualitate Economie

Wonderland mai aşteaptă. Terenul din Dealul Cocoşului va fi închiriat pentru agricultură

Terenul de 214 ha, proprietate publică a municipalităţii, din Dealul Cocoşului - Unirea, a cărui destinaţie a fost stabilită de Consiliu Local în 2010 - investiţii pentru activităţi sportive şi de agrement, va fi scos la licitaţie pe şase loturi distincte pentru a fi închiriat în scopuri agricole, din mai până în octombrie.

Având în vedere că cel puţin în prima parte a acestui an nu vor fi demarate lucrările de construire a Complexului, precum şi datorită faptului că există solicitări verbale din partea unor persoane fizice din Unirea în vederea închirierii acestui teren în scop agricol, Primăria consideră oportună închirierea acestui teren prin licitaţie publică deschisă pe perioada sezonului agricol, respectiv lunile mai – octombrie. În acest sens, se aşteaptă o hotărâre de Consiliu Local în următoarea şedinţă.

Suprafaţa totală de 214 ha este împărţită în 6 loturi distincte (lotul nr. 1 – 53 ha; lotul nr. 2 – 12 ha; lotul nr. 3 – 52 ha; lotul nr. 4 – 42 ha; lotul nr. 5 – 19 ha; lotul nr. 6 – 36 ha), iar licitaţia se va organiza pentru fiecare lot în parte. Contractele de închiriere se vor încheia începând cu a 15-a zi de la data adjudecării licitaţiei publice până la data de 31.10.2014. În situaţia în care pe o porţiune din suprafaţa închiriată sau pe suprafaţa totală se vor demara lucrări de construire în perioada de valabilitate a contractului, obiectul contractului se va modifica prin diminuarea suprafeţei afectate, modificând totodată şi chiria în mod corespunzător.

Garanţia de participare la licitaţie va fi de 100 lei, iar taxa de înscriere – 70 lei. Chiria de pornire la licitaţia publică deschisă va fi de 40 lei/ha/sezon agricol, iar pasul de supralicitare de 1 leu/ha/sezon agricol.

Anul acesta au fost prinse în buget sume pentru demararea execuţiei la pârtia de schi din Wonderland (7 milioane lei din creditul bancar de 40 de milioane contractat de Primărie) şi 100.000 de lei pentru drum de acces şi utilităţi aferente Complexului Wonderland (studiu şi proiect canalizare, alimentare cu apă şi energie electrică, parcări, reţea străzi interioare, legătura cu exteriorul amplasamentului, către Unirea şi Valea Ghinzii).

Potrivit planurilor municipalităţii, Complexul sportiv şi de agrement Wonderland se va întinde pe 292 hectare şi va cuprinde zone de agrement şi recreere pentru sporturi de iarnă (pârtie de schi cu o lungime de 1.050 metri dotată cu instalaţie de nocturnă, telescaun cu o capacitate de peste 2.000 de persoane pe oră, patru tunuri pentru zăpadă artificial, parcare la baza pârtiei cu o capacitate de 200 de locuri pentru autoturisme şi nouă locuri pentru autocare, patinoar în aer liber), sporturi de vară (aqualand, înot, polo, terenuri de tenis, baschet, teren de golf, hipodrom, pistă de karting, agreement (hotel de 4 stele, centru spa, restaurant, baruri, cafenele, săli de conferinţe şi spectacole, scenă mobilă pentru spectacole în aer liber, spaţii amenajate pentru competiţii, demonstraţii şi antrenament cu role, skateboard şi biciclete), precum şi o sală polivalentă cu capacitate de 4.000 de locuri, care ar putea ajunge în cazul concertelor la o capacitate de 6.500 de locuri prin ocuparea zonei centrale a acesteia.

 

6 comentarii

  • Wonderland poate fi deja trecut la „idei tampite”. Inca din primul mandat al lui Cretu se tot vorbeşte despre amenajarea unui parc de distracţii cu terenuri de sport, pârtie de schi, bazine de înot, restaurante, baruri, pensiuni, sală polivalentă sau magazine în zona Dealul Cocoşului, aflată în Unirea. Măreţul proiect este o idee a primarului care initial spera să fie realizat în urma unui parteneriat public – privat. Investiţiile care ar trebui făcute acolo se ridică la sute de milioane de lei. Fapul ca nici un investitor privat nu se inghesuie sa investeasca aici arata ca din start proiectul este o prostie. In schimb, ideia valorificarii izvoarelor sarate de la Sarata sau Slatinita dupa modelul Bailor Figa nu i-a trecut prin minte primarului Cretu. Vrea sa ingroape banii publici in pasunea de la Unirea in vreme ce locuitorii din Slatinita nu au nici macar apa de baut, chiar daca nu prea au dupa ce bea apa.
    Idei tampite au mai avut si altii. Astfel, proiectul numit pompos si neromaneste „Wonderland” seamana leit cu un proiect mai vechi de numit „Dracula Park” care a fost popularizat de Adrian Năstase şi Dan Matei Aghaton, prin anul 2000. Astfel, prin anul 2001 se lansa subscripţia publică prin care se adunau bani pentru dezvoltarea celui mai mare parc tematic din Estul Europei. 14.000 de români şi câteva firme importante au crezut în acest proiect şi şi-au depus economiile la „Dracula Park”, în total adunându-se 10,7 milioane lei. „Dracula Park” nu s-a mai realizat vreodată, iar investitorii, în general mici intreprinzători, şi-au luat o mare ţeapă pentru că nu au primit banii înapoi.

  • vreau sa inchiriez eu parclea de 42 ha….. subventia e de 130euro……si-mi schimb masina cu una mai buna….. nu-mi mai trebuie Q7

  • No, hai cu vitele la păscut!
    Unele au şi nume şi funcţii.
    Am fost sâmbătă într-o excursiune până la Braşov. Cred că am călătorit în viitor… nu îţi vine să crezi dinamica acestui oraş. Acolo cred ca îi on om cu drag de oraşul lui. La Bistriţa îi on om bătut în cap cu leuca, de-aia oraşul semănă cu o ţoapă veselă, fată bătrână şi plină de ifose deşarte…

  • Proiecte rasuflate. Pe acel teren cel mai bine ar merge BASINA CALULUI ,nu de alta ca dupa ce calci pe ele o iei la sanatoasa de nu iti mai trebuie „never Wonderland „

  • INTREBARE : CREDITUL ACORDAT DE UNICREDIT BANK…. PRIMARIEI BISTRITA PENTRU INFINTAREA UNEI PARTII DE SCHI LA WONDERLAND…. VA FI DIRIJAT DE PRIMAR IN… AGRICULTURA ????

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.