Pădurea Lions din comuna Budeşti a mai crescut cu un hectar după ce sâmbătă, la invitația Clubului Lions Bistrița, au răspuns leii din trei cluburi clujene și unul din judeţul Mureş. Cu toţii au dat o mână de ajutor la plantat, alături de cluburile LEO și de voluntarii prezenţi.
Peste o sută de persoane au sădit copaci de terenul pus la dispoziție pentru împădurire de Primăria Budeşti. În ciuda vremii neprielnice, participanţii la acţiune au reuşit să planteze 4.000.de puieți de stejar roșu, paltin și frasin, precum și salcâm pe o porțiune a dealului mai abruptă și mai erodată.
„Mulțumim colegilor noștri veniți din afara județului, voluntarilor extrem de destoinici, dar și celor care ne-au sponsorizat: SC Caraiman SRL, SC Anca Nanu Pan SRL, SC Pombis SA, SC Heniu SA. Nu în ultimul rând, mulțumim pentru excelenta colaborare Primăriei Budeşti, domnului primar Vasile Codrea, RNP Romsilva, Jandarmeriei Bistrița-Năsăud, precum și Tășuleasa Social. Evident, voluntarii noștri au primit diplome de merit. La sfârșitul acțiunii, am convenit cu toții că nu ne vom opri aici! We Serve!”, a transmis Clubul Lions printr-un comunicat postat pe pagina oficiaşă de Facebook.
De ce nu fotografiati si „padurile” plantate de voluntari in anii trecuti? Sa vedem si noi daca s-au prins sau sunt doar actiuni de imagine pentru moment. Pe Valea Magherusului unde parca s-au mai facut plantari mult mediatizate, nu se mai vede nici macar un lastaris. Deci, care e rezultatul ? Doar asa, de curiozitate.
pentru marcare