Actualitate

Comuna Budeşti, mai bogată cu două hectare de pădure, plantată de Tăşuleasa Social şi Lions Bistriţa

Comuna Budeşti, una dintre cele mai sărace în păduri din judeţul Bistriţa-Năsăud, are toate şansele să redevină o oază verde. Asociaţia Tăşuleasa Social şi Lions Club Bistriţa au organizat sâmbătă o acţiune în zona Budeşti Fânaţe unde au fost plantaţi puieţi pe două hectare de teren. (FOTO)

Turneul de plantat puieţi al Asociaţiei Tăşuleasa Social a continuat sâmbătă în comuna Budeşti în parteneriat cu Clubul Lions Bistriţa. Voluntarii au plantat în zona Budeşti Fânaţe încă două hectare cu puieţi forestieri.

”Lions Club Bistriţa în parteneriat cu Tăşuleasa Social şi Primăria comunei Budeşti au organizat sâmbătă, 18 aprilie, acţiunea de împădurire a 2 ha de teren în comuna Budeşti, sat Budeşti-Fânaţe, cu participarea a peste 100 de voluntari mobilizaţi de Tăşuleasa Social şi Lions Club Bistriţa. Acţiunea a fost organizată în cadrul Zilei naţionale Lions pentru plantare de arbori şi arbuşti. La ora 8,30, pe o ploaie măruntă care nu părea să se oprească prea curând, voluntarii şi membrii Clubului Lions împreună cu echipa Tăşuleasa Social, coordonată de Alin Uşeriu, au plecat echipaţi cu unelte şi puieţi spre Budeşti-Fânaţe. Aici, împreună cu sătenii mobilizaţi şi însoţiţi de primarul comunei Budeşti Vasile Codrea, înfruntând o vreme deloc prietenoasă, s-au mobilizat exemplar şi au reuşit ca în 4 ore de muncă să planteze pe o suprafaţă de două hectare dintr-un deal lipsit de vegetaţie, 10.000 de puieţi de paltin şi frasin care vor deveni Pădurea Lions. Costul acestei acţiuni a fost de 5.000 euro, finanţată integral de Clubul Lions care este la prima mare acţiune de acest fel. Cea mai mare parte a sumei provine din încasările obţinute de Lions Club la Târgul de Purici organizat în 11-16 noiembrie 2014, iar o altă parte din sponsorizări ale membrilor Lions Club”, informează Lions Bistriţa.

1 poza lions impadurire 2 poza lions impaduire 3 poza lions impadurire 4 poze lions useriu pop

„Platăm la Budeşti fiindcă este una din zonele cele mai sărace în păduri din judeţ. Are doar 4% din suprafaţă cu păduri. Toate dealurile Transilvaniei ar trebui să primească o cuşmă. Ţinta noastră este să ajungem la 30%, iar în ritmul acesta cred că ne-ar trebui vreo 500 de ani. Deci trebuie să facem activităţi, să conştientizăm cât mai multă lume. Ceea ce face Tăşuleasa Social e foarte multă pedagogie. Trebuie să ne dăm seama că suntem în situaţia să avem grijă de pădure. Au mulţi grijă să o taie. Noia vem grijă să mărim suprafaţa împădurită, să vorbim cu lumea fiindcă distanţa dintre drujbă şi inundaţie nu e mare. Trebuie să avem grijă de pădure, de mediul înconjurător fiindcă este esenţial să trăim împreună cu el şi nu lângă el. Anul trecut am avut o rată de prindere de 87%. Inspectoratul de Regim Silvic şi de Vânătoare a făcut un studiu din care a reieşit asta. Lucrurile acestea au sens”, a declarat preşedintele Asociaţiei Tăşuleasa Social, Alin Uhlmann Uşeriu, pentru Timp Online.

La acţiunea de sâmbătă, alături de membrii Clubului Lions şi de tineri, au participat subprefectul Ovidiu Frenţ, la rândul lui voluntar Tăşuleasa Social, dar şi comisarul şef al Gărzii de Mediu, Cristian Niculae. A fost prezent şi primarul comunei Budeşti, Vasile Codrea.

Padure Budesti 2 Padure Budesti 3 Padure Budesti 4 Padure Budesti 5 Padure Budesti 6 Padure Budesti 7 Padure Budesti 8 Padure Budesti 9

5 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.