Actualitate

Părinţii Antoniei Mureşan, fetiţa decedată acum un an: Se încearcă muşamalizarea cazului

Violeta şi Emil Mureşan, părinţii Antoniei, fetiţa din Năsăud care a murit în 2013 la vârsta de 4 ani după ce a făcut o entorsă, au remis redacţiei noastre un comunicat în care spun că decizia Comisiei de Disciplină a Colegiului Medicilor Bistriţa-Năsăud de ”stingere a acţiunii disciplinare” privind culpa medicală în acest caz este ”un act de profundă nedreptate”.

”Considerăm decizia Comisiei de Disciplină a Colegiului Medicilor Bistriţa-Năsăud de ”stingere a acţiunii disciplinare” privind culpa medicală în decesul fiicei noastre Mureşan Antonia drept un act de profundă nedreptate şi o încercare de muşamalizare a unui evident act de malpraxis.

Acest lucru rezultă cu claritate chiar din cuprinsul referatului întocmit în speţă de respectiva comisie.

Astfel, în primul rând, s-au ignorat efectiv concluziile expertizei efectuate de d-nul prof. universitar dr. Gheorghe Burnei de la spitalul M.S. Curie, în condiţiile în care respectiva expertiză fusese solicitată chiar de Colegiului Medicilor Bistriţa-Năsăud.

Motivaţia este una cât se poate de crudă: dl. dr. Burnei – deşi recunoscut de Colegiului Medicilor Bistriţa-Năsăud drept ”un medic renumit şi un mare expert în specialitatea domniei sale” – a îndrăznit să nu fie de acord cu verdictul prestabilit de lipsă a oricărei culpe medicale, propunând măsuri punitive pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa şi pentru doi dintre cei cinci medici implicaţi în cazul de faţă.

În cuprinsul acestei analize făcute de Comisia de Disciplină Bistriţa-Năsăud sunt omise chestiuni definitorii care ar fi putut stabili existenţa unei culpe medicale.

Principalele elemente privind cine trebuia şi putea să facă diagnosticarea afecţiunii de baza – fasceita necrozantă care a dus la decesul Antoniei şi care ar fi trebuit să fie acţiunile concrete pentru salvarea vieţii ei, sunt omise în totalitate.

În al doilea rând, Colegiul Medicilor Bistriţa-Năsăud decide în mod surprinzător că vina pentru decesul fetiţei noastre aparţine chiar ei sau nouă deoarece ”în una din spitalizările anterioare i se identificase o tulpina de stafilococ multisensibil”, aşa după cum se consemnează în raportul Colegiului Medicilor Bistriţa-Năsăud, omiţându-se voit faptul că respectiva spitalizare s-a efectuat chiar în cadrul Spitalului Orăşenesc Năsăud, această unitate medicală fiind prima la care ne-am prezentat după consultarea medicului de familie.

O simplă consultare a evidenţelor electronice ale spitalului de către medicii care au consultat-o pe fetiţa noastră ar fi condus la concluzia că nu trebuia neglijată tratarea respectivul stafilococ-probabil – printr-o simplă administrare de antibiotice, cum de altfel făcuseră la precedenta spitalizare.

Însă, din păcate, nepăsarea sau comoditatea au făcut ca examinarea să dureze numai 15 minute (cum consemnează raportul Colegiului Medicilor Bistriţa-Năsăud) diagnosticul punându-se în pripă şi fără a apela la toate informaţiile aflate la îndemână.

În aceste condiţii singura noastră speranţă stă în specialiştii I.N.M.L. Mina Minovici din Bucureşti, în sarcina cărora a rămas explicarea celor întâmplate şi stabilirea vinovaţilor de tragica moarte a fetiţei noastre de numai 4 ani.

Jurnaliştii bistriţeni sunt cei care ne-au adus la cunoştinţă conţinutul documentului mai sus amintit şi nu Colegiul Medicilor Bistriţa-Năsăud, care ar fi trebuit să ne comunice rezultatele anchetei desfăşurate cu privire la cauzele decesului fiicei noastre”.

Familia Mureşan

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS