Actualitate

Concert aniversar ”Cununa de pe Someș – 50 de ani”

Centrul Cultural Municipal organizează în 30 noiembrie, la Palatul Culturii din Bistrița, concertul aniversar ”Cununa de pe Someș – 50 de ani”.

Spectacolul dedicat ansamblului folcloric înființat în anul 1968 și devenit în 2017 profesionist va începe la ora 18.00. Intrarea se face pe bază de invitații, care pot fi ridicate de la Palatul Culturii în fiecare zi de luni până vineri inclusiv, între orele 10.00-18.00.

”Cu dansuri originale, cântece și muzică – așa se prezintă artiștii ansamblului ”Cununa de pe Someș”. De 50 de ani, membrii săi și-au demonstrat virtuozitatea pe scena românească și internațională. Emoții, trăiri, bucurii, împliniri, tristeți, reușite, glume, momente de neuitat… întru-un cuvânt, o familie! Vă invităm să sărbătorim împreună cei 50 de ani de activitate neîntreruptă ai Ansamblului Profesionist ”Cununa de pe Someș”, anunță organizatorii.

”Cununa de pe Someș” – 50 de ani: ”Începând cu anul 2017, Ansamblul ”Cununa de pe Someş” a devenit profesionist, gir al calităţii artiştilor ce de 50 de ani au prezentat pe scenele naţionale şi internaţionale momente de înaltă virtuozitate, prilej pentru publicul spectator de a se întâlni cu tradiţiile, obiceiurile, portul şi dansul popular, nu doar din Bistriţa-Năsăud ci din întreg arealul românesc. Dansatorii, soliştii vocali şi orchestra oglindesc frumuseţea vetrei străbune în fiecare cântec, joc, dar şi prin portul străbun, toate altoite pe autenticitate, ce se întorc, fremătând de înţelesuri, spre publicul care se bucură de fiecare dată când bistriţenii evoluează pe scenă. ”Cununa de pe Someş” este unul dintre cele mai valoroase ansambluri din ţară, dar şi din Europa, trofeele obţinute de-a lungul anilor arătându-ne că sunt cu adevărat ambasadorii spiritului bistriţean, lecuind suflete şi ţinând lacrima de bucurie în cumpănă pentru sute de mii de spectatori în faţa cărora a evoluat de-a lungul timpului”.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.