Condiţii de tot râsul pentru întruniri administrative în ”Bistriţa europeană”. Unde au stat primarii

Dacă am aduna bugetele „tocate” de instituţiile publice în cei 25 de ani de democraţie nu ne-ar ajunge o pagină. Ar fi de ajuns să ştim cât a ajuns spre final de an la fiecare instituţie a statului – bani care au fost cheltuiţi pe repede înainte pe tot felul de nimicuri – ca să ne crucim cu ambele mâini deodată.

Cu toate acestea, la 25 de ani de la Revoluţie, Bistriţa nu are o sală de şedinţe adecvată cerinţelor actuale. În aşa-zisul Palat Administrativ a fost trântită o masă în mijlocul sălii de şedinţe ca să ocupe 90% din spaţiu şi să nu mai fie nici măcar loc să-ţi tragi scaunul. Instalaţia de sunet merge când vrea şi dacă vrea, chit că s-au dat bani grei pentru ea. În Primăria Bistriţa, situaţia e relativ la fel în ambele privinţe. Aşa se face că toate şedintele au loc prin vecini. De când cu reabilitarea Casei de Cultură, Centrul Militar a devenit locul preferat de întâlnire al autorităţilor. Ce dacă sala arată ca un beci, ce dacă nu e lumină, nici instalaţie de sonorizare şi nici scaune suficiente? Primarii, secretarii sau alţi invitaţi nu au decât să se aşeze pe jos.

Aşa s-a întâmplat şi miercuri la şedinţa organizată de Instituţia Prefectului şi având ca temă organizarea alegerilor prezidenţiale. Nu a existat sonorizare, deci nu s-a auzit nimic, perdelele trase au îndemnat la somn – pentru cei care nu dorm nopţile de grija legii care le permite să migreze de la un partid la altul- , iar cei care nu au venit la timp să-şi ocupe locuri au fost obligaţi să stea pe jos, pe scări. Primarul din Romuli, Ioan Moniţa, s-a numărat printre ei.

Acestea sunt condiţiile pe care le oferă Bistriţa europeană cu care ne mândrim în toate discursurile publice, un oraş care îi tratează chiar şi pe reprezentanţii oamenilor din tot judeţul aşa cum vedeţi ca şi cum nu am avea numeroase puncte termice care ar putea fi transformate în clădiri moderne, ca şi cum nu ar fi clădiri ale unor firme intrate în faliment care nu şi-au mai plătit datoriile către administraţia locală cu anii. La noi, totul sună bine în discursuri şi arată deplorabil în realitate.