Politică

Consilierul local Kiss Laszlo contestă candidatura lui Ungur pe motiv că acesta nu e membru PP-DD

Consilierul municipal PP-DD Kiss Laszlo a contestat, miercuri, la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, candidatura omului de afaceri Lucian Adrian Ungur în Colegiul 1 Camera Deputaţilor pe motiv că acesta nu este membru de partid, fiind exclus din Partidul Poporului - Dan Diaconescu.

Kiss Laszlo a declarat, miercuri, pentru Timp Online, că a depus contestaţia în nume personal întrucât consideră că nu are cum să fie legitimă candidatura lui Lucian Adrian Ungur în numele PP-DD din moment ce acesta nu este membru de partid, fiind exclus din formaţiune imediat după alegerile locale.

„Lucian Adrian Ungur a fost exclus din PP-DD imediat după alegerile locale. Nu mai este membru de partid şi nu are cum să candideze în numele PP-DD. Am depus contestaţia la Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi aştept să văd ce sentinţă vor da magistraţii”, a declarat Kiss.

Contactat telefonic, preşedintele interimar al PP-DD Bistriţa-Năsăud, Ştefan Todea, a declarat pentru Timp Online că Lucian Adrian Ungur a depus o nouă adeziune să intre în partid şi a dobândit calitatea de membru a doua oară.

„Nu e valabilă contestaţia. Lucian Adrian Ungur a depus o cerere de adeziune în partid care i-a fost acceptată şi este membru al formaţiunii”, a spus Ştefan Todea.

PP-DD este în mijlocul unui scandal după ce fostul lider interimar, Octavian Seciu, a fost ridicat în noaptea de marţi spre miercuri de DNA Cluj fiind acuzat că a cerut 75.000 de euro de la omul de afaceri Lucian Adrian Ungur ca să îl reprimească în partid şi să îi accepte candidatura pentru funcţia de deputat în Colegiul 1. Seciu a fost reţinut.

Cristiana Sabău

4 comentarii

  • ce tot aveti cu ungur? …asta e baita destept….de cine sa radem in campanie?….doar de carcu?….e plictisitor!

  • Acum ca a fost denuntat Seciu si nu a mai incasat 75.000 de euro , ceilalti fac contestatie, PPDD asta :)) nu platesti nu candidezi :))) interesanta chestie

  • Kiss fraiere ,pardon „frate” acum ca nu mai ai cum sa profiti de campania si voturile aduse pe banii lui Ungur faci contestatie peste contestatie. Eu am auzit ca esti pe faras de la consiliul local . Asta te supara? Tu esti. Un fraier cine te cunoase pe tine sau cate voturi ai putea obtine ? Vreo 4 din partea familiei . Vrei sa ajungi deputat cu cei 1o ooo de ron cat ai tu la ciorap si cu care ai venit la partid sa ii convingi sa te lase sa candidezi .

  • se pare ca antenele si rtv manipuleaza multa lupe prin dezinformari uriase : nu a cerut nimeni bani ca sa candideze.E o politica pe care toate partidele o practica.Trebuie sa ai bani pentru campanie electorala , altfel nu te baga nimeni in seama.Nu e logic? Doar ca „USL TV ” va baga pe gat rahaturi vezi doamne ca diaconescu cauta bani negrii sau vrea sa faca bani de pe oameni :)) Somnoroase pasarele…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.