Într-unul din dosare, reclamant este USL, iar „pârâţi” Consiliul Judeţean şi cei 15 consilieri judeţeni PDL şi PP-DD. Este vorba de Monica Săsărman, Gabriela Montoiu, Mihai Bumbu, Luca Peter, Eugen Curteanu, Vasile Marc, Florin Rogozan, Emil Lăcătuş, Andrei Moldovan, Vasile Negruşeri, Claudiu Runcan, Robert Sigartău şi Florin Urîte de la PDL, respectiv de Ramona Bugnar şi Ştefan Todea de la PP-DD. În acest dosar, înfăţişarea e programată în data de 19 februarie.
În 21 februarie, aceiaşi „pârâţi” se vor întâlni tot la Tribunalul Bistriţa-Năsăud cu Nicolae Lupşan şi Vasile Puica, iar în 22 februarie cu Szanto Arpad şi Mirela Cârcu.
Consilierii locali PDL şi PP-DD au boicotat şedinţa CJ din 30 ianuarie, care nu a mai avut loc din lipsă de cvorum, astfel că supleanţii USL nu au putut fi validaţi. Reprogramată în 4 februarie, şedinţa CJ nu a adus nou decât faptul că s-a ţinut. În rest, acelaşi bloc PDL – PP-DD, prin abţinere la vot, s-a opus validării celor patru membri USL care trebuie să-i înlocuiască pe actualii parlamentari Doina Pană, Daniel Suciu, Stelian Dolha şi Ioan Deneş.
“Abţinerea este practic vot contra. Vom sesiza instanţa de contencios administrativ pentru a-i valida pe noii consilieri judeţeni, în maxim 15 zile urmând să primim hotărârea, care va fi definitivă şi irevocabilă. Nu mi-am dorit să ajungem aici. Mă aşteptam ca măcar domnul Andrei Moldovan (PDL) care nu a beneficiat de acelaşi tratament să se comporte altfel, dar vom vedea ce va fi. Insituţiile în drept vor soluţiona această situaţie”, a declarat atunci preşedintele CJ Radu Moldovan.
Alegerea celui de-al doilea vicepreşedinte al Consiliului Judeţean s-a amânat de două ori, prima oară pentru că şedinţa CJ nu a avut loc, iar a doua oară proiectul a fost retras de pe ordinea de zi de către Radu Moldovan.
Se poate observa slaba pregatire si lipsa de competenta din jurul domnului presedinte Radu Moldovan . Aceasta situatie putea fin evitata daca nu aveau conflictele interne dinn USL si lupta pentru functii si putere . Dar se pare ca i-a orbit puterea si lupta pentru functii .Mai mult practicile din ultima perioada a cons jud. sunt aceleasi cu cele dinaintea lui pe care toti membrii USL le contestau vehement ( schimbari fortate de pe posturi pana la nivele de jos , razbunari excesive inclusiv fata dlui Pupeza mentorul care la hranit si la invatat politica pe dl Radu Moldovan pana acesta la tradat cu d-na Pana , ) Atitudinea d-lui Presedinte actual a devenit in scurt timp una de forta si lpsa de discernamant .
A fost foarte scurta perioada in care s-a inceput sa se lucreze bine . Am urmarit activitatea cons jud si am observat ca si PDL au actionat de fiecare data pertinent si au votat atunci cand soliciatrile au fost juste si echidistante .Au fost ignorati de fiecare data cand au solicitat tratament egal pentru toti primarii indiferent de culoarea politica care in fond vizeaza pe toti cetatenii si nu pe PDLISTI sau USLISTI . Dar atat pot pricepe in prezent politicienii nostrii datorita faptului ca au un nivel de cultura extrem de slab iar jramantul din debut este unul de fatada . D-le Presedinte ar trebui sa renunti la vechile practici ,sa te inconjuri de oameni de valoare si sa intelegi ca pentru deblocarea acestei situatii exista calea dialogului cu PDL si PPDD la nivel inalt , civilizat si intrarea in acest mod in normalitate si nu incercand mituirea sau atragerea prin tradare a unor membrii din PPDD sau PDL . Instanta este un alt truc in care probabil ca veti incerca presiuni politice . Instanta nu poate numi sau valida . Situatia creata va apartine si este si datorita unui vid legislativ pe care ati avut ocazia sa-l schmbati pana acum de cand sunteti la guvernare . Nu este de vina PPDD si PDL ca aceassi candidati i-ati pus mai intai la cons jud ,mai apoi sa candideze la Senat si camera Deputatilor . Va intreb : Daca noii candidati propusi conform procedurilor existente trebuie validati de actualii candidati ,atunci de ce cand s-a trecut la vot , cons judeteni PPDD si PDL au fost intrebati de catre dvs daca sunt : PENTRU , IMPOTRIVA sau ABTINERE . Deci votul este democratic , obtional si la propunerea dvs . Dvs le-ati dat obtiune de vot . Mai spuneti ca alesii sunt obtiunea electoratului . dar mai tineti minte toti USl-istii ce ati promis in campanie electorala si ce ati facut in ultimele doua luni ? Ati vorbit de marire taxe si impozite , de cresterea pretului la energie si gaze , de taxe pe agricultori inainte de a crea un sistem de preluare a produselor agricole asa cum s-a tot spus in campanie prin depozite ,retele etc . In concluzie ati trecut foarte repede la minciuna , demagogie , forta in atitudine si amenintari de tot felul si la inrautatirea nivelului de trai prin aceste masuri . Mediul de afaceri este de asemenea intr-un mare pericol datorita crizei politice din ultimul an , sistemului fiscal si codului muncii cu presiune pe angajator si lipsa crearii unui climat de afaceri pentru investitorii ramani si straini datorita lipsei de incredere in institutiile statului si a legislatiei mereu in schimbare pe care o ;practicati fara discernamant datorita nivelului de pregatire al oamenilor politici care prin lipsa de viziune si comunicare pe care o au mentin criza economica si isi bat joc de toti cetatenii . Comunicarea si dialogul intre formatiunile politice este cheia succesului si nu vechile practici . In campania electorala asa s-a promis de catre toti liderii de partid . Lasati orgoliile si ambitiile de razbunare d-lor politicieni si treceti la fapte concrete pentru ca aceste vremuri sunt foarte periculoase pentru astfel de practici !