Economie

Construirea de locuințe noi a luat avânt. Investițiile în imobiliare, mai mari cu 30%

Construirea de locuințe noi a luat avânt în a doua jumătate a anului. În trimestrul al doilea au fost finalizate 178 de locuințe noi, iar în iulie au fost obținute mai multe autorizații decât în iunie.

În al doilea trimestru al anului 2024 volumul investiţiilor a crescut cu 20,4% comparativ cu aceeaşi perioadă din anul precedent.

Investiţiile de natura construcţiilor au crescut cu 13,2% iar cele concretizate în utilaje şi mijloace de transport au crescut cu 25,7% față de trimestrul corespunzător din anul anterior.

În primul semestru al anului curent, creșterea este de 32,4% față de semestrul I al anului precedent.

Investițiile de natura construcțiilor au crescut cu 29,1%, cele concretizate în utilaje și mijloace de transport au crescut cu 35,6%.

Numărul autorizaţiilor pentru clădiri rezidenţiale eliberate în luna iulie 2024 a fost de 81, cu 25 mai multe decât în luna anterioară şi cu 20 mai multe decât în luna corespunzătoare din anul precedent.

În cursul trimestrului al doilea al anului 2024 au fost finalizate un număr de 178 locuinţe, cu 20 mai multe față de trimestrul corespunzător al anului precedent și cu 89 mai multe față de trimestrul anterior.

Majoritatea dintre acestea, adică 141 locuințe, au fost construite în mediul urban (79,2%). În cursul primului semestru al anului curent au fost finalizate un număr de 267 locuinţe, cu 71 locuințe mai puține decât în aceeași perioadă din anul trecut.

Din totalul locuințelor construite în cursul anului curent 195 fiind construite în mediul urban (73%), arată datele Direcției Regionale de Statistică BIstrița-Năsăud.

Prețurile medii ale apartamentelor de vânzare – vechi și noi – au înregistrat o creștere de 15% în septembrie comparativ cu aceeași lună a anului trecut, conform celor mai recente date de pe Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX.

6 comentarii

  • Cum mama supararii sunt calculele la romani ?
    Daca intrebi tinerii tot al doilea vrea sa o taie dincolo acolo unde cred ei gasesc numai ordine si covrigi calzi in coada cainelui comunitar care de fapt nu prea exista pe la cei de dincolo voba tanarului roman.
    Explozie de apartamente dar oare se inmultesc pensionarii si inca nu am aflat minunea ?
    Natalitatea este la pamant, se nasc mai multi copii in Diaspora si nu in tara, deci si ca urmare de catre cine vor fi locuite cladirile care apar ca ciupercile.
    Eu nu gasesc raspunsul decat doar la refugiatii care vor deveni cat de repede poporul nou care se va instala in aceasta tara praduita de coruptie si mafie.

    34
    2
    • Majoritatea tinerilor care pleacă afara își cumpără o locuință și in tara, pentru când se întorc. Pe langa asta satele se depopulează, se muta oamenii la oraș unde au condiții și găsesc un loc de munca, o grădiniță pentru copii, etc. Asta ar fi explicatia.

      18
      3
    • Uiți că sunt peste 7 milioane de români care lucrează în străinătate de peste 30 de ani. Românii aceștia sunt principalii investitori în construcțiile din Romania. Întrebă orice arhitect sau firme de construcții și vei descoperi că peste 80 la suta din clienții lor sunt din străinătate iar cei din țară au și ei rude afara…

    • Nu le poți știi pe toate!
      Doar pari inteligent când faci astfel de afirmații, însă informația este vitală inainte de a te exprima, scuze răsufla in cazul tău!

  • Locuinte supraevaluate, intr-o tara amanetata de politicieni. In viitor, populatia se va concentra in marile orase ale tarii (deja se intampla), unde, chiar daca viata este mai scumpa, avand o educatie la baza, poti miza pe un salar decent care sa iti permita plata chiriei/rata banca. In schimb, in Bistrita n-avem industrie IT, nici puzderie de corporatii care ofera pachete salariale performante si nici statistica nu ajuta (suntem ultimii din regiune la capitol salarii). Deci, spor la construit…visuri!

    12
    5
    • Distanta dintre Cluj și Bistrița e mica. Iar după construcția drumului expres va deveni și mai mica. Prin urmare mulți care lucrează în Cluj vor fi interesați să se mute sau pur și simplu să facă naveta din Bistrița. In țările unde există o infrastructură serioasa, adică toată Uniunea Europeană, mai puțin Romania care construiește aquaparkuri și stadioane in loc de a investi in infrastructura, distanta Cluj Bistrița e un fleac. Voi aveți încă o percepție a distanțelor la fel de suprevaluta precum preturile la locuințe.. distanțele in Romania sunt mici, dar fara autostrăzi și trenuri macar de secolul 20, totul pare departe.

      8
      2
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.