Social

Construirea școlii din Cormaia, una dintre cele mai mari investiții începute la Sângeorz-Băi

”Din multitudinea de proiecte aflate în implementare în orașul Sângeorz-Băi, unul dintre cele mai frumoase aflate pe lista proiectelor inițiate de administrația locală, și anume ”Construire local școală gimnazială P+E cu 9 săli de clasă și anexe și asfaltare străzi în orașul Sângeorz-Băi, strada Cormaia”, a fost lăsat pe mâna constructorului, care va transforma un vis al sângeorzenilor în realitatea unei noi școli, dând astfel uitării ruina în care au studiat elevii cartierului Cormaia până în prezent”, informează Primăria Sângeorz-Băi într-un comunicat.

Investiția totală este de aproximativ 3,5 milioane euro și cuprinde atât asfaltare de străzi în cartierul Cormaia, cât și construirea unei noi unități de infrastructură educațională, la standarde europene, care va asigura condiții corespunzătoare pentru un mediu optim de învățare a 109 elevi, care vor beneficia și de sală și teren de sport.

”Cea mai frumoasă școală din județul Bistrița-Năsăud se va construi la Sângeorz-Băi. Acest proiect reprezintă una dintre cele mai mari investiții începute odată cu mandatul primarului Traian Ogâgău, datorită căruia orașul-stațiune suferă mai multe transformări care îi vor schimba fața”, se mai arată în comunicat.

La începutul lunii, a demarat în forță proiectul Aqua Primus. ”Odată implementat acest proiect, împreună cu SPA-ul stațiunii, Promenada pe Valea Borcutului și alte proiecte ce vor urma, stațiunea va prinde din nou viață iar investitorii vor fi interesați să amenajeze unități hoteliere iar cele existente să fie reabilitate. Acum nu mai este vorba de povești, este vremea faptelor”, spune primarul Traian Ogâgău.

Proiectul “SOS (Sat-Oraş-Staţiune) Aqua Primus”, menit să valorifice apele minerale din această zonă, în valoare de 5 milioane de euro, este finanţat cu bani europeni prin Programul Operaţional Regional. Obiectivele investiţiei vizează captarea, transportul şi amenajarea în scop turistic a izvorului pentru care primăria a obţinut licenţă de exploatare, punerea în valoare a apelor minerale, trasee de legătură cu satul tradiţional, amenajarea de spaţii verzi şi zone turistice.

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=2745697935697260&id=1542046616062404

Și la Şcoala Gimnazială ”Artemiu Publiu Alexi” vor începe lucrările de reabilitare și modernizare.

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=2753031841630536&id=1542046616062404

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.