Contractul de lucrări pentru faza a doua de modernizare a clădirii de pe Bd. Decebal în care a funcţionat Cinema Dacia şi de transformare a ei în centru cultural multifuncţional, la Sala A, Sala B şi hol plus dotări, a fost aprig disputat, însă contestațiile au ajuns în etapa finală.
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a scos la licitație faza a doua a lucrărilor la obiectivul ”Modernizare clădire existentă Cinematograf Dacia”, câștigătoare fiind declarată asocierea dintre SC Romco System SRL și SC Audiotech Multimedia Group SRL din București.
Au urmat contestații din partea SC Imobil Dan SRL, firma care a executat lucrările din faza 1, dar și replici pe aceeași linie din partea firmei câștigătoare, procedurile durând astfel aproape un an.
De curând, CNSC a dat câștig de cauză final celor două firme care au obținut încă de la început contractul, asocierea SC Romco System SRL – SC Audiotech Multimedia Group SRL din București.
Contractul dintre firme și CJ va fi semnat vineri 20 noiembrie, astfel că lucrările vor putea demara în acest an, a precizat pentru Timp Online purtătorul de cuvânt al CJ Bistrița-Năsăud, Bogdan Ivan.
Aici vedeți cum va arăta centrul cultural multifuncţional din clădirea fostului Cinema Dacia
Valoarea totală a investiţiei (faza a 2-a), cu o durată de 12 luni, a fost estimată la 5.371.156 lei (1.207.056 euro) + TVA, din care construcţii-montaj – 2.770.102 lei (622.523 euro), dotări Sala A: 544.606 lei (122.389 euro), dotări hol şi Sala B – 470.537 lei (105.741 euro), utilaje şi echipamente tehnologice şi funcţionale cu montaj – 948.881 lei (213.241 euro), montaj utilaj Sala A, hol şi Sala B – 6.241 lei (1.402 euro), alte cheltuieli – 630.789 lei (141.000 euro).
Lucrările propuse sunt structurate pe două obiective:
Sala B şi hol – sala de cinematograf, camera de proiecţii şi zona de hol-foaier cu spaţiile anexe (cafenea, casa de bilete, garderobă). Lucrările propuse în acesta zonă constau în reamenajarea suprafeţei sălii de cinema, a holului de evacuare, a grupurilor sanitare şi a spaţiilor de depozitare de la subsol, a scării de acces la etaj şi a cabinei de proiecţii a sălii de cinema.
Sala A – modificări aduse sălii de spectacole prevăzută spre modernizare în prima fază a proiectului ca o sală de spectacole pentru ansamblurile folclorice. Ulterior, s-a decis ca această sală să aibă un caracter polivalent, adică să poată găzdui concerte de muzică simfonică, piese de teatru, alte manifestări culturale, motiv pentru care s-a solicitat extinderea scenei de la o adâncime de 5 m la o adâncime de aproximativ 9 m şi realizarea unui balcon în interiorul sălii de spectacole pentru păstrarea numărului de locuri în sală.
Se vor face următoarele intervenţii structurale: 1. Extinderea scenei din sala de cinema cu circa 1,1 m. Extinderea scenei se va face prin executarea unei fundaţii şi elevaţii de beton armat şi turnarea unei plăci pe lăţimea de 1,1 m din beton armat. 2. Extinderea scenei din sala de spectacole cu 3,75 m şi înălţarea ei cu 0,3 m. Extinderea scenei se va face prin executarea unei fundaţii şi elevaţii de beton armat şi turnarea unei plăci din beton armat pe toată adâncimea scenei. 3. Realizarea unui balcon în sala de spectacole. Balconul se va sprijini pe patru stâlpi de beton armat (30 x 40 cm) care vor fi prevăzuţi cu fundaţii izolate amplasate la adâncimea de fundare a cuzineţilor stâlpilor sălii.
Prima parte a contractului de modernizare (constructor SC Imobil Dan SRL Bistriţa) este aproape încheiată. Valoarea iniţială a contractului a fost de 1,4 milioane lei, însă executantul a făcut o notă de renunţare la unele lucrări, de circa 500.000 de lei, care sunt prinse în faza a doua şi vor fi scoase la licitaţie.
Amenajarea centrului cultural multifuncţional în clădirea construită în a doua jumătate a anilor 70, unde a fost Cinema Dacia, presupune transformarea sălii A de proiecţii în sală de spectacole prin mărirea scenei existente, a sălii B în sală de cinema 3D, a sălii C în sală de repetiţii, realizarea unor vestiare pentru artişti, a unui corp de legătură cu scena, a unei scări de acces la etaj, unde vor fi birouri. În viitorul centru se va muta şi Ansamblul Profesionist ”Dor Românesc” al Centrului Judeţean pentru Cultură. Accesul publicului spectator se va realiza din Bd. Decebal, printr-un portic în holul de primire. Aici va fi casa de bilete, zonă de unde se va face accesul în foaier sau în viitoarea cafenea, unde se poate ajunge şi din exterior atunci când nu sunt programate spectacole. Pentru funcţionarea noului centru cultural se va crea un acces şi din Aleea Trandafirilor, care va deservi angajaţii şi artiştii.
Pentru sălile A şi C, Consiliul Judeţean şi RADEF au semnat un contract de comodat pe 20 de ani, în vederea construirii centrului cultural multifuncţional. Ulterior, CJ a preluat de la RADEF, în folosinţă gratuită, sala B, neutilizată de multă vreme, aceasta urmând să rămână sală de cinema.
Cea mai mare prostie este aces prin mijloc care strica calitatea vizionari a celor mai bune locuri. Amatorism dovedit.
Apelati la blogul despre fapte bune a lui Doris Moldovan,vice pnl.O sa va descurce ea itele cine, ce si cum va face.
Nici in car, nici in caruta. Decizia de a desfiinta singurul cinematograf din oras, pentru a improviza acolo un fel de camin cultural pentru spectacole folclorice, este o mare tampenie. In primul rand nici una dintre salile cinematografului Dacia nu are scena si nici posibilitate de extindere. De aceea, pentru nevoile culturale ale judetului, putea sa fie reabilitata Sala Omnia (fostul Cinema 23 August) unde spatiul ar permite construirea in prelungirea salii, a unui corp de cladire pentru scena prevazuta cu toate dependintele necesare (inclusiv o fosa pentru orchestra). De asemenea, turnul scenei, ar putea fi imaginat astfel incat sa imite un bastion din sistemul de aparare al cetatii, pentru a se integra in arhitectura zonei. Un alt avantaj este dat de faptul ca, in partea dinspre curte a salii Omnia, ar putea fi atasat ca sala buzunar, un foaier prevazut si cu spatii pentru garderoba. Un avantaj pentru cei ce vin cu masina la spectacole in sala Omnia, il reprezinta si parcarea amenajata recent in spatele complexului Sugalete, cu intrare de pe strada Lupeni.
Adevarul ie ca se bat pocaitii pt. licitatie de ex. Nistor instalatii , Dan imo . dau teapa la fonduri , ie la moda la ora asta sa dai teapa la fonduri Eu , calitatea lucrarilor , servicii populatie nu conteaza , conteaza sa bagi la buzunar si sa te imbogatesti peste noapte prin spinarea cetatenilor Bistriteni , sa vedem primul film in culori si pe ecran lat !
Daca dati un search pe google observati ca sc romco systen srl, una dintre firmele cadtigatoare, are ca obiect de activitate: proiectare, executie si montaj tamplarie pvc. Oare DNA-ului nu-i miroase nimic? Care o fi adevaratul motiv pentru care au fost desemnati castigatorii?