Lucrările de reabilitare și modernizare a primului tronson de pe strada Tărpiului din Bistrița, investiție derulată de municipalitate cu bani de la Guvern și din bugetul local, sunt în desfășurare.
”Se lucrează și astăzi pe strada Tărpiului! Pe segmentul de drum de pământ ce urmează să fie modernizat (de unde se termină asfaltul, până la intersecția cu Valea Căstăilor), ce a fost mai greu a trecut!
S-au realizat lucrările pentru rețeaua de apă și canalizare, pentru rețeaua pluvială, drenuri, inclusiv guri de preluare, la care se adaugă lucrările de infrastructură necesare iluminatului public.
Urmează să fie introdusă și canalizația pentru fibra optică, respectiv televiziune, telefonie și internet, după care, în scurt timp, vor începe lucrările de pregătire a patului drumului pentru asfaltare, realizarea pistelor de biciclete, a trotuarelor și montarea stâlpilor pentru iluminat.
Până la finalul lunii octombrie, toate aceste lucrări vor fi finalizate, urmând ca anul viitor să înceapă lucrările pentru tronsonul 2, care merge până la Drumul Cetății și presupun inclusiv amenajarea drumului pe trei benzi pentru anumite segmente”, spune primarul Ioan Turc într-o postare pe Facebook.
Municipalitatea a demarat în toamna anului trecut modernizarea străzii Tărpiului, investiție de anvergură de aproape 14 milioane lei ce include lărgirea, consolidarea și asfaltarea drumului (parțial, la trei benzi de circulație), amenajarea de trotuare, a unei piste de biciclete și a unor locuri de parcare, unde este posibil. Investiția mai cuprinde realizarea canalizării pluviale și a sistemului de iluminat public. Tronsonul de drum care va fi reabilitat are o lungime de 2,73 km, rețeaua pluvială va fi pe 3,31 km, iar sistemul de iluminat public de pe strada Tărpiului, cu cabluri îngropate și stâlpi zincați, se va întinde pe 3,13 km.
Au astupat santul in care curgea apa de pe deal ,si cand o sa fie strada asfaltata o sa curga apa de pe deal pe carosabil. Canalizarea in loc sa o faca pe marginea drumului ,o fac pe mijlocul drumului ca asa vrea”DOREL” ca e mai usor,deci o sa avem numai capace de canalizare pe mijlocul drumului ca asa se fac drumurile inBISTRITA.
Asta cu a treia banda este penibilă rău de tot. Cum vor circula mașinile pe banda aceea inutilă : într-o zi cu soț pe un sens iar în zilele fără soț pe celălalt sens ?! ha, ha