Sănătate Social

Convorbirile în Irak şi Afganistan, „vătămătoare” pentru angajaţii CJAS Bistriţa-Năsăud

Un număr de 44 de funcţionari publici din cadrul Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate Bistriţa-Năsăud cer, în instanţă, acordarea unui spor de 10% în plus la salarii, ei motivând că au de suferit din cauza radiaţiilor electromagnetice de la antenele Armatei.

Preşedintele CJAS Bistriţa-Năsăd Szekely Wilhem, care se numără şi el printre reclamanţi, a declarat, vineri,  că peste drum de sediul CJAS Bistriţa-Năsăud se află Brigada 81 Mecanizată Bistriţa, o unitate mare a Armatei Române, care are montate două antene mari cu care comunică în străinătate, acolo unde are trupe dislocate.

„Antenele acestea sunt mai aproape de sediul nostru decât de comandamentul Brigăzii 81 Mecanizate. Când ei comunică în Afganistan şi Irak, aproape că nu putem lucra nimic. Mi s-a întâmplat să nu pot scrie nici măcar un raport. Simţeam că îmi afectează creierul. Din cauza undelor şi a stresului de la ghişee, fetele care lucrează în relaţiile cu publicul au mers de două ori, într-un an, la spital, cu ambulanţa. Am chemat o firmă specializată care a făcut măsurători. Am primit sportul de 10%t o perioadă, după care nu au mai fost bani la buget şi nu am mai luat nimic. Acum cerem aceste drepturi retroactiv din 2009 şi 2010”, a spus Szekely.  

Preşedintele CJAS Bistriţa-Năsăud a justificat în felul acesta prezenţa sa pe lista reclamanţilor.

„Nu eram preşedinte atunci, eram doar funcţionar public. De aceea mă număr printre reclamanţi şi cer acest drept salarial retroactiv în baza Legii 188/1999. În instituţie lucrează acum 49 de persoane, dar numai cinci au contracte, restul de 44 sunt funcţionari publici şi toţi se află pe lista reclamanţilor”, a declarat el.

Dosarul 4399/112/2011 înregistrat la Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi având ca obiect contenciosul administrativ şi fiscal va fi judecat pe fond în data de 05.04.2012.

„Nu contează când l-au programat. E un drept al nostru acordat prin lege şi trebuie să-l obţinem. Avem un coleg care lucrează la control financiar şi are dreptul la un spor de 25%. A dat în judecată statul şi a câştigat. E adevărat că procesul a durat vreo doi ani, dar, în final, a avut câştig de cauză. Este dreptul lui să obţină 25% în plus la salariu”, a spus Szekely.

În baza Legii 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici şi a determinărilor efectuate s-a stabilit acordarea sporului de 10% funcţionarilor publici ca spor pentru condiţii vătămătoare sau de antenă.

Acest spor se acordă, în baza legii menţionate, funcţionarilor publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice în care funcţionează instalaţii care generează campuri electromagnetice de radiofrecvenţă produse de emiţători pentru comunicaţii, instalaţii de microunde, instalaţii de curenţi de înaltă frecvenţă sau staţii de bruiaj.

Cristiana Sabău

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.