Actualitate

Copiii de grădiniță din Slătinița au primit rechizite, dulciuri și jucării de la PNL Bistrița-Năsăud (FOTO)

Copiii care frecventează Grădinița ”Dimitrie Cojocaru” din Slătinița au primit din partea PNL Bistrița-Năsăud rechizite, dulciuri și jucării, printre cei care le-au împărțit aceste daururi fiind președintele organizației, Ioan Turc.

Potrivit paginii web a Școlii Gimnaziale nr. 4 Bistrița căreia îi este arondată grădinița din Slătinița, în această localitate, până în 7 septembrie 1940, au existat două şcoli primare: Şcoala Primară de Stat Română şi Şcoala Evanghelică.

După 1918, anul Marii Uniri, noua administraţie românească a înfiinţat şcoli româneşti în toate localităţile din Ardeal unde trăiau români. Astfel, la 1 septembrie 1925, avea şi Slătiniţa învăţător pentru şcoala românească în persoana lui Dimitrie Cojocaru. Acesta şi-a desfăşurat activitatea didactică prin mai multe localuri insalubre până în 1935, când a obţinut aprobarea construirii unui nou local de şcoală. Lucrările au început în primăvara anului 1936 după proiectul lui.

Anul şcolar 1937-1938 s-a deschis sărbătoreşte, în noul local de şcoală. În primul an, şcoala a funcţionat cu primele două clase, pentru ca treptat să ajungă la 7 clase. În 1940 a venit Dictatul de la Viena cu toate consecinţele sale. Învăţătorul Dimitrie Cojocaru a trebuit sa se refugieze. S-a întors pe meleagurile bistriţene, unde a rămas până în anul 1959. Au urmat anii 1960-1989. Datorită refugierii saşilor în Germania, în această perioadă şcoala săsească a fost trecută în proprietatea statului român. Astfel că şcoala din Slătiniţa a funcționat în două clădiri: grădiniţa şi clasele primare într-o clădire, clasele gimnaziale în altă clădire. Între anii 1980-1983, pentru a se economisi bani, elevii claselor V-VIII au fost transferaţi la Şcoala Generală Unirea, unde făceau naveta.

În 1995, prin Decizia numărul 39 din 14 iunie 1995, emisă de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, s-a hotărât atribuirea denumirii ”DIMITRIE COJOCARU” Şcolii Generale din Slătiniţa. În anul şcolar 2006-2007, datorită deconcentrării învăţământului, şcoala a fost arondată Şcolii Generale Unirea până în anul 2008. Din anul şcolar 2009-2010 şcoala funcţionează ca structură a Şcolii Gimnaziale Nr. 4 Bistriţa.

Începând cu anul şcolar 2012-2013, denumirea şcolii devine ŞCOALA PRIMARĂ ”DIMITRIE COJOCARU” SLĂTINIŢA.

Din anul şcolar 2019-2020 şcoala funcţionează doar cu o grupă mixtă de grădiniță, denumirea şcolii devine Grădinița cu program normal ”DIMITRIE COJOCARU” SLĂTINIŢA

https://www.facebook.com/PNL.BN/posts/4311014312297325

2 comentarii

  • E bine ca fc un lucru frumos pt copiii dar dc nu este apa curenta si gaz in slatinita? Oamenii trebuie sasi fc conditi decente pt trai ex(baie) dar nu pot pt ca CARTIERUL Slatinita nu are apa,. cetatenii asi cumpara apa de baut de spalat cu cisterna ! Rusine pt bistrita in ce hal sunt saracii oameni. Se poate si mai mult de atat.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.