Foarte simpatici au fost câțiva elevi de la Școala Generală „Avram Iancu” din Bistrița care au intrat în biroul primarului, au stat de vorbă cu Ovidiu Crețu și, la final, i-au dat o scrisoare prin care îi cereau să monteze zece băncuțe în parcul școlii. Ingenioși, copiii au desenat cum ar vrea să arate acestea și, pentru a demonstra că sunt toți de aceeași părere, s-au semnat promițând că, dacă primarul se va ține de cuvânt, ei vor avea grijă de băncuțe.
Ovidiu Crețu a rugat-o pe una dintre fetițe să citească cu voce tare scrisoarea deschisă și apoi le-a spus că, până la toamnă când se vor întoarce la școală, vor găsi cel puțin jumătate din băncuțele cerute, iar apoi, dacă sunt cuminți, anul viitor Primăria va mai monta încă pe atâtea.
Miercuri, de Ziua Copilului, zeci de copii au trecut pragul Primăriei Bistrița și l-au vizitat pe primar chiar în biroul acestuia. Mai multe fotografii găsiți pe pagina noastră de facebook.
Frumosa fata care citestse
30.08.2011 – Bancutele inca nu au sosit in curtea scolii !