Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud organizează pe parcursul lunii iulie, în cadrul Școlii de Vară, atelierul ”Broderie săsească – tehnici de realizare a unei broderii ”.
Proiectul, inițiat de muzeograful Elena Pleniceanu, se adresează copiilor din clasele gimnaziale care doresc să învețe tehnici de realizare a broderiei săsești.
Atelierul se va desfășura pe parcursul lunii iulie a acestui an, marțea și joia, în intervalul orar 10.00 – 12.00, la Casa Argintarului, strada Dornei, nr. 5, Bistrița. Concret, după ce copiii vor afla o serie de informații tematice, vor fi ajutați să realizeze singuri câteva tipuri de broderie săsească. Echipa de proiect va pregăti desene inspirate după vechi modele săsești de broderie și va imprima alături de copii materialul cu decorul ales. Se va lucra pe pânză de bumbac, cu ață specială pentru broderie. Materialele vor fi asigurate de către Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.
”Sfârșitul învățării acestui meșteșug se va încheia cu o mini expoziție care va cuprinde toate lucrările elevilor realizate pe parcursul atelierului. Ele vor fi expuse alături de modelele de inspirație ale acestora. Vernisarea expoziției se va face împreună cu elevii participanți, părinții, colegii, rudele lor și toți cei interesați. Elevii implicați în activități vor primi diplome de participare”, a precizat managerul instituției, Alexandru Gavrilaș.
Adaugă comentariu