(FOTO) Un echipaj SAJ Bistrița-Năsăud și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD de la Detașamentul de Pompieri Bistrița au intervenit în localitatea Lunca Ilvei, unde un copil în vârstă de 1 an și 6 luni s-a opărit cu apă clocotită și a suferit arsuri, informează ISU Bistrița-Năsăud.
Serviciul de Ambulanță Județean a precizat că băiețelul s-a opărit pe abdomen și la nivelul picioarelor. Arsurile, de gradul doi, sunt pe aproximativ 30% din suprafața corporală.
Copilul a fost stabilizat, fiind chemat în ajutor echipajul TIM SMURD, iar ulterior elicopterul SMURD de la Baza Aeromedicală Jibou, pentru a-l prelua și transporta la o clinică de specialitate din Cluj-Napoca.
”Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz Băi au intervenit în Lunca Ilvei în urma unui apel prin 112 care semnala faptul că un minor prezintă arsuri pe corp. Din primele date, un minor de 1 an și 6 luni, în timp ce se afla la domiciliu împreună cu mama acestuia, ar fi tras de o găleată cu apă clocotită care era lăsată pe sol, găleată care s-a răsturnat provocându-i arsuri în partea inferioară a corpului. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească împrejurările în care s-a produs fapta”, transmite Inspectoratul de Poliție Județean.
Foto: ISU BN
Adaugă comentariu