Sport

Corabia se scufundă: Gloria a pierdut la Severin în faţa ultimei clasate, 0-1. Manea e resemnat

Podul de la Drobeta duce spre Divizia B! Gloria, echipa cu cea mai slabă apărare din campionat, a pierdut jocul din etapa a 15-a cu CS Turnu Severin, formaţie care avea cel mai slab atac. Emilian Dolha, care a apărat şi un penalty, a făcut un nou meci mare însă nu a putut împiedica prima victorie a oltenilor în Liga I. Nicolae Manea nu crede că Gloria poate termina acest sezon.

Gloria Bistriţa a disputat vineri 9 noiembrie, în etapa a 15-a  Ligii I, un nou meci capital în lupta pentru evitarea retrogradării, adversară fiind de această dată ”lanterna roşie” a clasamentului, CS Turnu Severin. Pe malul Dunării, fără Tudose, V. Năstase, Cafasso, Fl. Bratu (accidentaţi) şi Braganca (suspendat), ”vampirii” au intrat la apă în duelul suferinţei, disperării şi sărăciei.

Scorul primei reprize, una fadă, fără ritm şi fragmentată de faulturi şi ofsaiduri, în care Curtuiuş şi Predescu au încercat în câteva rânduri să creeze pericol iar şutul-centrare al lui Zaharia a şters bara porţii lui Dolha, a fost 0-0. Gazdele puteau deschide scorul în minutul 37 dintr-un penalty acordat pentru o intervenţie a lui Anton asupra lui Moutinho, însă portarul Gloriei, înger păzitor meci de meci, a apărat lovitura de la 11 metri executată de Vancea.

Repriza secundă s-a mai animat puţin şi cele mai clare situaţii de gol au aparţinut gazdelor. Dolha a avut intervenţii extraordinare, însă inevitabilul s-a produs în minutul 82, iar reduta a căzut. Introdus în teren în ultima jumătate de oră, Alexandru Neacşa a înscris dintr-o lovitură liberă din afara careului. Neacşa a executat executat o lovitură liberă de la 25 de metri lateral dreapta, balonul centrat de el nu a fost atins de nimeni şi l-a păcălit pe portarul Dolha.

Gloria a pierdut în faţa ultimei clasate, care a obţinut primul succes în acest sezon, şi şansele de evitare a retrogradării scad văzând cu ochii. 10 puncte după 15 runde, 2 victorii, 4 egaluri şi 9 înfrângeri, golaveraj 11-29, acesta este bilanţul dezamăgitor al ”alb-albaştrilor”, care au căzut pe locul 17.

CS Turnu Severin: Marinescu – Mitici, Durimel, Dandea, Giurgiu (Neacşa 60) – Buleică, Golici, Moutinho, A. Zaharia – Vancea, Thomas (Arnăutu 27, Gugu 90). Antrenor Nicolo Napoli

Gloria Bistriţa: Dolha – Peteleu, Oct. Ionescu, Kanon, Reano – Anton (Laio 85), Romario – Zahiri, Predescu (Enescu 82), Ayza (Țârcă 61) – Curtuiuş. Antrenor Nicolae Manea

Stadion: ”Municipal” – Drobeta Turnu Severin. Arbitri: Sebastian Colţescu (Craiova) – Miclos Nagy, Gero Szabo (ambii Cluj-Napoca) – Nicolae Botaş (Timişoara). Observatori: Emeric Dembrovschi (Timişoara), Gheorghe Moise (Bucureşti)

Declaraţii după meci

Nicolae Manea (antrenor Gloria Bistriţa): ”Un meci între două echipe care au mari probleme, atât financiare, cât şi în clasament. Au fost două reprize diametral opuse. În prima am dominat noi meciul, dar partea secundă a aparţinut în totalitate gazdelor. Băieţii mei nu au mai respectat nimic, au făcut pasul înapoi, poate din dorinţa de a scoate un egal. Cei mai buni jucători au fost portarii. Marinescu în prima repriză, Dolha în cea de-a doua. Severinul merita să câştige după cum a jucat. E o victorie muncită, meritată. Noi nu am fost în stare să dăm o centrare şi adversarii au câştigat aşa. Ăsta e nivelul. Încercăm să ne salvăm, dar încep să cred din ce în ce mai puţin în obiectiv. Ca şi noi, Severinul a făcut meciuri bune şi în celelalte etape, dar a pierdut nemeritat. O echipă are valoare când joacă până la final. Dacă situaţia la noi se remediază mai putem spera, dacă nu, nu cred că putem termina campionatul. Nici turul nu cred. E greu în situaţia asta. Ce să le spun băieţilor când ei nu au luat un salariu? Jucaţi pe apă minerală?”

Nicolo Napoli (antrenor CS Turnu Severin): ”Îmi felicit jucătorii, au jucat extraordinar. Am dominat categoric, trebuia să ne impunem mult mai clar. Chiar dacă unii vor zâmbi, eu spun că mai avem şanse să scăpăm de retrogradare. Nu vom abandona niciodată lupta, eu ştiu că trebuie să ne batem până în ultima secundă”

Celelalte meciuri din etapa a 15-a a Ligii I: Gaz Metan Mediaş – CSMS Iaşi 0-1, Ceahlăul Piatra Neamţ – Oţelul Galaţi 4-1, Astra Giurgiu – Petrolul Ploieşti 1-1, Dinamo Bucureşti – FC Vaslui 0-1, Concordia Chiajna – CFR Cluj 1-2, FC Braşov – Pandurii Târgu Jiu 0-1, Viitorul Constanţa – Steaua Bucureşti 0-4, Universitatea Cluj – Rapid Bucureşti 1-2.

Aici puteţi vedea clasamentul Ligii I.

În etapa următoare, a 16-a, penultima a turului, Gloria Bistriţa joacă pe teren propriu cu FC Braşov – vineri 16 noiembrie, de la ora 21.30, în direct la Dolce Sport.

5 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.