Actualitate

Cortul, instalat din nou în centrul Bistriţei. Circulaţia este restricţionată

(FOTO) Circulaţia prin centrul oraşului este retricţionată de câteva zile de când a început montarea cortului. Totodată, mai multe locuri de parcare din zonă nu mai pot fi folosite câtă vreme spaţiul este ocupat de cort, ceea ce îi nemulţumeşte pe şoferi care găsesc şi aşa cu greu un loc liber unde să îşi lase maşina.

Cortul a fost ridicat la cererea Clubului Lions Bistriţa care organizează o nouă ediţie a târgului de purici, dar nu ar fi exclus să fie folosit şi de alţi organizatori de evenimente, aşa cum ne-a obişnuit Primăria Bistriţa.

În anii trecuţi, după târgul de purici, Camera de Comerţ organiza în cort Expo Bistriţa.

Prezenţa cortului în centrul oraşului a fost subiect de dezbatere publică ani la rândul. Nemulţumiţi de felul în care arată cortul, mulţi au spus că locul lui nu e în centrul unui oraş medieval, ci la periferie. În plus, s-a dovedit că nu are nici măcar autorizaţie de securitate la incendiu în ciuda faptului că, de-a lungul timpului, a găzduit manifestări cu sute de participanţi.

Aşa cum se poate vedea din imagini, cortul ocupă circa 20 de locuri de parcare, iar accesul maşinilor este restricţionat, ceea ce nemulţumeşte mai ales şoferii.

Oamenii nu înţeleg de ce Primăria Bistriţa nu organizează astfel de manifestări în Heidenfeld, zonă special amenajată pentru târguri şi evenimente.

Etichete

7 comentarii

  • ………………………………………….
    Și-n inima urbei, marele cort.
    Astfel, Bălane, veacul e mort
    ………………………………………….

  • Romanii au iar apucaturi de tigani… in veci nu ne civilizam… tot prosti ramanem. Cu asemenea romani imi este rusine ca sunt roman!

  • rusinea rusinii aceasta tiganeala in centrul orasului ! primaria nu ar mai trebui sa aprobe asa ceva sa – si vanda râzele oriunde altundeva dar nu in centru . in 2018 asa ceva …

  • Pentru Rodica, Vio si Cortul : Daca nu intelegeti , intrebati! Daca nu pricepeti”” fenomenul””, interesati -va! Daca nu doriti sa faceti voluntariat, treaba voastra! Daca nu aprofundati virtutea numita, caritate, abtineti- va de la comentarii rautacioase… Dupa Targul de Purici,urmeaza Camera de Comert . Un astfel de Targ, se organizeaza in Austria, de mai bine de 50 de ani! Ignoranta se combate cu gnoza! Sa auzim numai de bine ! Cu respect,Dr MNPop

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.